Prefectul de Prahova a cerut Primăriei Gura Vadului toată corespondenţa care să arate modul în care a fost emisă autorizaţia de edificare a construcţiilor, dar şi orice alte documente care au legătură cu firma care administra pensiunea Ferma Dacilor, unde opt persoane au murit în urma unui incendiu.
Prefectul a declarat că, potrivit informaţiilor primite de la autorităţile locale, complexul turistic Ferma Dacilor de la Tohani nu avea autorizaţie de funcţionare ca unitate de cazare. Primarul comunei Gura Vadului a declarat pentru News.ro că a pus la dispoziţia anchetatorilor, dar şi a altor autorităţi, mai multe documente privind Ferma Dacilor, relatează News.ro.
„Noi, aseară (marţi seară – n.r.) am avut o discuţie cu autorităţile locale, le-am spus că o să am nevoie de toate documentele care au stat la baza eliberării autorizaţiei de funcţionare, dacă a existat, domnul primar mi-a spus că nu a existat aşa ceva, în schimb că a fost o solicitare. De dimineaţă l-am chemat la această şedinţă cu toate structurile de specialitate, mi-a spus că nu a existat o autorizaţie de funcţionare. Am făcut o adresă către dânşii prin care le-am cerut informaţii şi documente justificative cu privire la solicitările formulate de către reprezentanţi societăţii care administrează domeniul Ferma Dacilor din satul Tohani începând cu anul 2013 şi până în prezent, toate astea având ca obiect funcţionarea în condiţiile legale a complexului turistic”, a declarat miercuri după amiază, pentru News.ro, prefectul judeţului Prahova, Virgiliu Nanu.
„Am mai cerut toate solicitările, adresele, documentele cu privire la eliberarea autorizaţiei”
Acesta a precizat că a cerut Primăriei Gura Vadului şi documentele care au stat la baza emiterii unui act prin care construcţiile realizate în anii 2013-2014 au fost autorizate în anul 2020.
„Am mai cerut toate solicitările, adresele, documentele cu privire la eliberarea autorizaţiei de construire, autorizaţiei de funcţionare, în conformitate cu prevederile legale. De ce? Pentru că dacă sunt solicitări vrem să ştim şi noi ce s-a ataşat la acele solicitări. Mai departe, am cerut toate documentele care atestă verificările, controalele efectuate de către reprezentanţii Primăriei Gura Vadului şi de ce asta? Pentru că în toamna anului 2020 au eliberat un certificat de edificare a construcţiilor în baza unui raport de expertiză, adică s-a luat la cunoştinţă despre existenţa acestei pensiuni în zona respectivă”; a mai explicat prefectul.
Virgiliu Nanu a precizat că a solicitat Primăriei „toate documentele din care să reiasă dacă au fost constatate deficienţe sau abateri de la respectarea cadrului legal şi, bineînţeles, măsurile care au fost dispuse”.
„ De ce? Pentru că ei au luat act de existenţa acelor construcţii, le-au recunoscut prin eliberarea acelui certificat de edificare şi m-a interesat dacă au făcut anumite controale cu privire la existenţa acelei pensiuni. Adică: dom-le, deja ştim că funcţionaţi, aveţi autorizaţie de funcţionare sau nu aveţi? Dacă au făcut astfel de controale, pentru că la un moment dat au fost discuţii că s-au făcut controale dar că nu au fost lăsaţi să intre. Bine, ok, nu aţi fost lăsaţi să intraţi dar există un proces verbal de constatare că aţi fost acolo şi nu aţi fost lăsaţi să intraţi? Şi bineînţeles, atenţie, toate informările sesizările care au fost trimise către instituţii cu atribuţii de control de pe raza judeţului Prahova. Adică: am constatat existenţa unei pensiuni care desfăşoară anumite activităţi turistice, dacă au fost sesizate toate instituţiile de control din judeţul Prahova cu privire la controalele care urmează să se facă. Şi bineînţeles, orice alt document de corespondenţă dintre Primăria Gura Vadului şi reprezentanţii societăţii care administrează domeniul Ferma Dacilor”, a adăugat prefectul de Prahova.
Primăria a pus la dispoziţie prefecturii certificatul de edificare a construcţiei, nu şi celelalte documente
Acesta a precizat că, marţi seară, Primăria a pus la dispoziţie prefecturii certificatul de edificare a construcţiei, nu şi celelalte documente emise după eliberarea acelui certificat de edificare.
Primarul comunei Gura Vadului, Nicolae Marius Sora, susţine că Primăria a pus la dispoziţia autorităţilor, inclusiv a Parchetului, documente.
„Primăria Gura Vadului a pus la dispoziţie de la bun început extrasul de carte funciară, edificarea clădirilor, încă de aseară. Are cadastru, se poate vedea, deci toate lucrurile sunt vizibile şi sunt fără nicio problemă. Eu am dat şi Parchetului toate documentele, le-au ridicat astăzi, domnul prefect a solicitat şi alte documente, le voi trimite pe e-mail când le voi avea pe toate gata. Edificarea construcţiilor e începută în 2013-2014, eu nu eram primar atunci. Dacă vă uitaţi pe extrasul de carte funciară, în luna octombrie a fost dat certificatul de edificare. Eu primar am venit în luna noiembrie”, a declarat primarul comunei pe raza căreia a fost ridicat complexul turistic.
Acesta a precizat că niciunul dintre angajaţii Primăriei nu a fost chemat până miercuri seară, pentru a discuta cu anchetatorii.