Prima pagină » Eveniment-Social » Premieră la Opera Iași: operă compusă de Mozart la doar 12 ani!
Premieră la Opera Iași: operă compusă de Mozart la doar 12 ani!

Premieră la Opera Iași: operă compusă de Mozart la doar 12 ani!

11 iun. 2025, 08:55,
Redacția BZI în Eveniment-Social

Prima premieră a anului la Opera Națională Română din Iași va avea loc spre sfârșitul lunii. În Sala Mare, pe 28 iunie, de la orele 12:00 și 18:30, și pe 29 iunie, de la ora 12:00, publicul va putea urmări spectacolul „Bastien și Bastienne”, de Wolfgang Amadeus Mozart.

Managerul interimar al teatrului liric ieșean, Andrei Fermeșanu, a explicat de ce a fost aleasă punerea în scenă a operei comice compuse de Mozart la doar 12 ani.

„Am ales acest titlu din creația mozartiană din mai multe considerente, în primul rând pentru că am dorit să ne apropiem de publicul tânăr.
Avem deja în repertoriu spectacole de balet și musical adresate copiilor și tinerilor, dar este pentru prima oară în istoria Operei ieșene când se pune în scenă o operă pentru copii. Titlul este cu atât mai atractiv cu cât Mozart a scris acest singspiel la 12 ani, iar subiectul și libretul sunt adecvate gustului și vârstelor tinere.
Totodată, arc peste timp, prin această nouă producție facem o reverență față de trecutul muzical ieșean, care, în 1955, prin elevii Liceului de Artă din Iași, aduceau la lumina aplauzelor acest titlu, prefațând înființarea Operei din Iași, ai cărei 70 de ani îi vom sărbători în 2026.
Nu în ultimul rând, acordându-ne anului 2025, decretat de Parlamentul României ca fiind „Anul Național al copilului”, am ales acest titlu știute fiind efectele pozitive pe care le aduce muzica lui Mozart asupra inteligenței copiilor”, a declarat Andrei Fermeșanu.

În afară de premiera „Bastien și Bastienne”, de Wolfgang Amadeus Mozart, Opera Iași mai are în program în această lună în Sala Mare încă o reprezentație, pe 29 iunie, de la ora 18:30, când închiderea stagiunii 2024-2025 va fi punctată cu spectacolul „Coruri celebre”.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Eugen Tomac anunță că ar putea urma scăderi de taxe: „Există zone unde putem face acest lucru!”
Premierul desemnat Eugen Tomac anunță că ar putea urma scăderi de taxe și impozite după ce va fi învestit în funcție. Mai mult decât atât, oficialul nu a exclus posibilitatea unor reduceri fiscale în anumite domenii, dacă acestea nu afectează stabilitatea bugetară a României. Eugen Tomac anunță că ar putea urma scăderi de taxe Premierul […]
Eugen Tomac anunță că ar putea urma scăderi de taxe: „Există zone unde putem face acest lucru!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
10 iunie 2026
10 iunie 2026