O echipă multidisciplinară de medici nefrologi și pediatri a realizat, la Iași, o premieră medicală națională: prelevarea rinichilor de la un copil în vârstă de un an și cinci luni și transplantarea acestora la alți doi copii, de 2 și 6 ani. Cele două intervenții au fost efectuate concomitent la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon”, prin colaborarea specialiștilor din două unități medicale.
Premieră medicală națională la Iași!
Donatorul, un băiețel care a decedat în urma unui anevrism cerebral, a oferit o șansă la viață celor doi copii. Coordonatorul intervențiilor, profesorul Adrian Covic, șeful Clinicii de Nefrologie de la Spitalul „C. I. Parhon”, a explicat că evoluția postoperatorie este încurajatoare, ambii pacienți având rezultate bune după transplant.
Potrivit prof. dr. Adrian Covic, copilul în vârstă de doi ani are în prezent funcție renală normală, în timp ce funcția renală a pacientului de șase ani este aproape normală. Medicul a precizat că există un grad de infecție în cazul celui mic, însă, în acest moment, echipa medicală nu are semnale de alarmă.
„Copilul cel mic de doi ani are funcție renală normală în momentul de față. De asemenea, din punct de vedere al parametrilor postoperatori, toate sunt în regulă. Există în momentul de față un grad de infecție. În astfel de cazuri, de la donatori cadaverici vin pe nepusă masă, iar pacientul nu este mereu în condiții ideale. Vorbim și de copii extrem de mici, compatibilitatea a fost prezentă, dar la limită. Echipa medicală a făcut tot felul de artificii pentru a face transplantul în condiții cât mai bune. Nu avem semnale de alarmă. Copilul mai mare de șase ani, funcția renală este aproape normală, dar evoluția e spectaculoasă. Nu avem nicio problemă în momentul de față. Fiind copii atât de mici, plâng pentru că nu înțeleg ce s-a întâmplat, dar nu au dureri care să ne îngrijoreze”, a explicat prof. dr. Adrian Covic.
Pentru familiile celor doi copii, transplanturile reprezintă finalul unei perioade dificile, marcate de tratamente, internări și teama permanentă pentru sănătatea micuților. Olga Mămăligă, mama băiatului de șase ani, a povestit că primele probleme renale au fost descoperite când copilul avea doar șase luni. Familia a urmat recomandările medicilor și a încercat să îl protejeze pe cel mic de povara emoțională a bolii.
„Echipa din Chișinău a redirecționat cazul către doctorii de aici din Iași. Disperarea noastră era din ce în ce mai apăsătoare, dar a venit și ziua în care am primit apelul la viață. Copilul avea șase luni când am aflat că avea probleme cu rinichii. Nu puteam să accept că este o problemă atât de gravă. Nimeni din familie nu știa, am ținut departe de ceilalți. Am ținut cont de sfaturile medicilor, am făcut toate tratamentele. A fost foarte greu. Nu voiam ca el să înțeleagă că există o problemă. A existat un moment în care mi-a zis «de ce doar pe mine mă duci la doctor, pe mine mă iubești mai puțin?». Am găsit cuvintele necesare ca să îl fac să fie și mai puternic și să înțeleagă cât este de iubit. A mers la grădiniță, nu a fost niciodată izolat. Mai avem o fată de 8 ani și fratele geamăn al băiatului de șase ani. Noi ne străduiam ca această durere să nu fie trăită și de ei, ne pasă să crească armonios. Este cea mai mare minune. Îmi imaginez prin ce emoție au trecut acei părinți, nu vor fi niciodată cuvinte suficiente pentru a le mulțumi”, a declarat Olga Mămăligă, mama unuia dintre copii.
Și familia celui de-al doilea pacient a trecut printr-o perioadă extrem de dificilă. Narcisa Bujie, mama băiețelului de doi ani, a povestit că problemele au fost descoperite în timpul sarcinii, după ce a ajuns la medic din cauza unor dureri. Ulterior, copilul a fost diagnosticat cu o malformație genetică și mai multe chisturi, iar la vârsta de cinci luni a avut nevoie de dializă peritoneală.
Mama a învățat de la personalul medical cum să efectueze procedura și a continuat tratamentul acasă, de patru ori pe zi.
„Când eram însărcinată, nu știam că copilul avea niște probleme. În luna a șaptea de sarcină am ajuns la medic pentru că aveam niște dureri și s-a depistat că nu exista lichid amniotic suficient. Au urmat controale, ecografii. Am născut aici la Iași, cu dureri pe mașină. Am stat cinci zile internată la Cuza Vodă și după am fost transferați la Sf. Maria. Ne-a explicat că are o malformație genetică și mai multe chisturi. La vârsta de cinci luni s-a aflat că trebuia începută dializa peritoneală. Doamnele asistente și doamnele doctor m-au învățat cum se face dializa peritoneală. Acasă i-am făcut eu dializă, de câte patru ori pe zi. Îmi era frică, dar am avut putere”, a povestit Narcisa Bujie, mama copilului de doi ani.
„Îmi imaginez prin ce emoție au trecut acei părinți”… Din păcate, sub nicio formă, starea respectivă nu poate fi numită… „emoție”. Ci DISPERARE!!! DISPERAREA că le moare copilul, DISPERAREA că a intrat în comă, DISPERAREA că nu se mai poate face NIMIC! NIMIC!!! Habar n-aveți! De fiecare dată, la fiecare transplant, nu se vorbește deloc, sau aproape deloc, despre așa-zisul DONATOR (ce cuvânt convenabil, neutru, s-a găsit pentru o ființă care moare!), despre SEDAREA(!)… „cadavrului” pentru a nu reacționa la durerea fizică a prelevării, despre durerea psihică a… aparținătorilor… A murit un om! Da. Mulțumim! Ce fericire însă că unor alți muritori li se prelungește, eventual(!), viața cu ceva timp încărcat cu tratament medical continuu, observație continuă, multiple vizite pentru control pe la medici și… emoții!
Din păcate sunt prezentate numai familiile beneficiare de organele primite nimic despre trauma familiei care a pierdut un „Înger”.Despre ce vorbim : Jurnalism mediocru sau lipsa de Empatie fata de familia îndurerată care a decis donarea de organe? Sper sa nu fiu cenzurat.