Prima pagină » International » Premierul Denkov încearcă să-i calmeze pe bulgari: „Fiind parte din NATO, Bulgaria nu riscă să fie atacată de Rusia”
Premierul Denkov încearcă să-i calmeze pe bulgari:

Premierul Denkov încearcă să-i calmeze pe bulgari: „Fiind parte din NATO, Bulgaria nu riscă să fie atacată de Rusia”

24 iul. 2023, 19:20, 1 ,
în International

„Oamenii nu ar trebui să fie speriaţi. Bulgaria nu se confruntă cu un risc pentru că facem parte din NATO, iar Rusia nu se va aventura să atace o ţară membră a NATO”, le-a declarat luni jurnaliştilor premierul bulgar Nikolai Denkov, potrivit agenției BTA, citează Agerpres.

Revenit în ţară după o vizită oficială de o zi în Grecia, premierul bulgar a fost rugat să ofere o reacţie la o declaraţie făcută de vicepreşedintele Dumei de Stat ruse, Piotr Tolstoi, care a afirmat vineri la televiziunea Russia-24 că „în Bulgaria, cetăţenii noştri ocupă toată coasta. Vor începe să arate totul. Nu este nicio problemă acolo. Nu sunt mari puteri cu care are sens să te joci”.

„Nu este prima dată când Piotr Tolstoi provoacă Bulgaria. Probabil că am fi ignorat aceste provocări dacă el nu ar fi un membru al parlamentului. El acţionează în cadrul reprezentării instituţionale şi, făcând aceste declaraţii, depăşeşte limite care sunt inacceptabile. Voi discuta cu Ministerul Afacerilor Externe. Cred că trebuie dat un semn clar că aceste declaraţii sunt inacceptabile. Ambasadoarea rusă la Sofia, Eleonora Mitrofanova, trebuie să înţeleagă mesajul. Nu cred că ar trebui să fie declarată persona non grata din cauza unei astfel de declaraţii. Până la urmă, declaraţia nu este a ei”, a declarat şeful guvernului bulgar.

Tolstoi vede Bulgaria şi România drept posibile ţinte ale agresiunii militare ruse după încheierea războiului în Ucraina

​Premierul Denkov s-a referit la un comunicat al Consiliului Atlantic al Bulgariei, care îl cita pe Tolstoi în timp ce identifica Bulgaria şi România drept posibile ţinte ale agresiunii militare ruse după încheierea războiului în Ucraina. ONG-ul a enumerat şase paşi pentru protejarea Bulgariei de „agresiunea hibridă” rusă, inclusiv declararea (ambasadoarei) Mitrofanova persona non grata din 24 iulie.

„Bulgaria nu este doar ţinta războiului hibrid al Rusiei, ci este şi un stat asupra căruia Kremlinul doreşte să-şi stabilească controlul. Putin nu va fi prea drăguţ în legătură cu mijloacele folosite în acest scop. În ceea ce îl priveşte, totul este o chestiune de posibilităţi şi, dacă acestea sunt accesibile, Bulgaria ar putea deveni de asemenea obiectul agresiunii militare ruse”, a mai spus Consiliul Atlantic al Bulgariei.

„Nu trebuie să cedăm provocărilor”, a îndemnat Denkov. În opinia sa, o mare parte din aceste declaraţii sunt făcute pentru publicul rus.

Premierul bulgar a mai spus că există o opţiune de creştere substanţială a capacităţii tranzitului de cereale ucrainene prin sistemul feroviar al Bulgariei şi acest subiect s-a aflat pe agenda sa în cadrul discuţiilor cu omologul său grec, Kyriakos Mitsotakis, la Atena.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
România, fără Guvern cu puteri depline. Nicușor Dan amână desemnarea premierului, iar partidele își mențin propriile variante
România este de aproape patru luni fără un Guvern cu puteri depline. Nicușor Dan analizează noi consultări, în timp ce PSD, PNL, USR și UDMR au variante diferite pentru funcția de premier. Criza politică de la București continuă, după ce consultările anunțate pentru începutul lunii septembrie nu au avut loc. Președintele României, Nicușor Dan, analizează […]
România, fără Guvern cu puteri depline. Nicușor Dan amână desemnarea premierului, iar partidele își mențin propriile variante
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
02 septembrie 2026
02 septembrie 2026