Prim-ministrul Nicolae Ionel Ciucă vorbește despre noile modificări ce vor fi dezbătute în cadrul ședinței de Guvern de astăzi, 16 iunie
„Toate aceste demersuri trebuie concretizate printr-o activitate susținută la fiecare minister în parte. Vă asigur că vom face tot ce ne stă în putință pentru a îndeplini aceste obiective.
Astăzi vom aproba Ordonanța de urgență privind acțiunile speculative. Este o Ordonanță de urgență pe care avem datoria să o aprobăm astfel încat să evităm în situații excepționale situatii pe care deja am putut să le vedem întâmplându-se atât în pandemie cât si în prima perioadă de după declanșarea războiul din Ucraina și avem datoria să ne protejăm cetățenii, să ne protejăm mediul de afaceri. Cred că este important ca în acest cadru să asigurăm un cadru cât se poate de bine reglementat și onest între cerere și ofertă pentru a putea să combatem orice creștere artificială a prețurilor.
Cer Ministerului Energii si Finanțelor să verifice creșterile de preț la carburanți.
Vom aproba astăzi legea propusă de Ministerului Apărării Naționale, privind achiziția de 32 avioane F16 de la guvernul norvegian. Dincolo de această achiziție, se va dezvolta și domeniul industriei noastre de apărare”, a declarat premierul Ciucă.