Prima pagină » Bzi.ro » Premiul Nobel pentru literatură din 2025 revine autorului maghiar László Krasznahorkai
Premiul Nobel pentru literatură din 2025 revine autorului maghiar László Krasznahorkai

Premiul Nobel pentru literatură din 2025 revine autorului maghiar László Krasznahorkai

09 oct. 2025, 15:21, 1 ,
Redacția BZI în Bzi.ro

Academia Regală Suedeză de Științe a făcut joi după-amiază, 9 octombrie, un anunț care a electrizat lumea literară! Premiul Nobel pentru literatură 2025 revine scriitorului maghiar László Krasznahorkai, apreciat „pentru opera sa impresionantă și vizionară care, în mijlocul terorii apocaliptice, reafirmă puterea artei”.

În comunicatul oficial, Academia descrie opera lui László Krasznahorkai ca aparținând marii tradiții epice a Europei Centrale, de la Kafka la Thomas Bernhard, caracterizată prin absurdism și grotesc extrem. Dar influențele sale nu se opresc aici: autorul privește și spre Est, adoptând un ton meditativ și minuțios calibrat, care adaugă profunzime universului său literar.

Scriitorul maghiar László Krasznahorkai câștigă Premiul Nobel pentru literatură 2025

Născut în 1954 în Gyula, un mic oraș din sud-estul Ungariei, aproape de granița cu România, László Krasznahorkai a surprins încă de la debut sensibilitatea unei lumi izolate. Primul său roman, „Sátántangó” (1985, tradus în engleză în 2012), a fost o revelație literară în Ungaria și lucrarea care i-a adus consacrarea internațională.

În „Sátántangó”, László Krasznahorkai conturează, printr-un limbaj de o intensitate rar întâlnită, drama unui grup de oameni ruinați care trăiesc într-o fermă colectivă abandonată, în pragul prăbușirii regimului comunist. Liniștea aparentă a satului este tulburată de apariția neașteptată a lui Irimiás și Petrina, despre care toți credeau că au murit. Pentru localnici, revenirea lor devine simbolul speranței sau al Judecății de Apoi, iar tensiunea care se construiește în jurul lor transformă romanul într-o experiență literară memorabilă.

Succesul romanului nu s-a limitat la pagini: în 1994, „Sátántangó” a fost ecranizat într-un film de excepție, în colaborare cu celebrul regizor maghiar Béla Tarr. Cei doi au continuat să colaboreze, Tarr regizând, László Krasznahorkai scriind scenariile, iar împreună au creat opere cinematografice de referință care au redefinit estetica filmului european.

Premiul Nobel pentru literatură vine după ce, anul trecut, laureata a fost Han Kang, scriitoare sud-coreeană recunoscută „pentru proza poetică intensă care confruntă traume istorice și expune fragilitatea vieții umane”. Han Kang a fost prima femeie din Asia și prima sud-coreeancă care a primit vreodată acest prestigios premiu.

În 2025, Premiul Nobel pentru literatură a fost al patrulea decernat de Academia Suedeză, după:

  • Premiul Nobel pentru medicină (luni) – Mary E. Brunkow, Fred Ramsdell și Shimon Sakaguchi, pentru descoperiri fundamentale despre celulele T, adevărații „gardieni ai imunității”;
  • Premiul Nobel pentru fizică (marți) – John Clarke, Michel Devoret și John Martinis, pentru cercetări revoluționare în fizica cuantică;
  • Premiul Nobel pentru chimie (miercuri) – Susumu Kitagawa, Richard Robson și Omar M. Yaghi, pentru dezvoltarea structurilor metal-organice.

Următoarele decernări din acest an includ Premiul Nobel pentru pace, anunțat vineri la ora 12:00, și Premiul în științe economice în memoria lui Alfred Nobel, programat luni, 13 octombrie.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Plan Roșu de Intervenție pe DN1 după un accident în lanț. Treisprezece persoane implicate, doi copii și mama lor au ajuns la spital
Un accident rutier grav produs luni după-amiază, 1 iunie 2026, pe DN1, între Avrig și Bradu, în județul Sibiu, a mobilizat un număr impresionant de forțe de intervenție și a dus la activarea Planului Roșu de Intervenție. Patru autoturisme au fost implicate într-o coliziune în lanț, iar 13 persoane, dintre care șase copii, au fost […]
Plan Roșu de Intervenție pe DN1 după un accident în lanț. Treisprezece persoane implicate, doi copii și mama lor au ajuns la spital
Comentarii
  • Vasile Dorneanu

    Tot un propagandist si un lacheu a castigat. Coreanca de anul trecut, care a castigat, macar era insipida si a copiat, stangace, marile drame. Avea insa limbajul birocratului, inchis si rezumat la un simplu context. Parca ar fi fost singura pe lume. Cartea ei, e un bluf. O familie care, teoretic, fiecare membru implicat in drama, isi prezinta propria versiune. Insa pe acelasi calapod cu a personajului principal – o senzatie de martori care s-au inteles dinainte in proces. Despre ungur, nu am citit nimic – insa a dat niste declaratii partinice politice, teoretic este impotriva lui Victor Orban. Nea Cartarescu, inca se afla pe lista – insa sunt altii mai incompetenti de ales.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
02 iunie 2026
02 iunie 2026