Prima pagină » Actualitate » Preoții și diaconii pot candida la alegerile din 2024? Iată ce transmite BOR
Preoții și diaconii pot candida la alegerile din 2024? Iată ce transmite BOR

Preoții și diaconii pot candida la alegerile din 2024? Iată ce transmite BOR

12 mart. 2024, 15:00,
în Actualitate

BOR a transmis „Îndreptarul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind anul electoral”, care arată în ce măsură se pot implica fețele bisericești în alegerile din 2024.

Biserica Ortodoxă Română (BOR) transmite că preoții care se implică în partidele politice, ca membru sau candidat, dar și cei care susțin candidați ai partidelor politice, vor trebui să renunțe la viața monahală. Totulși, există anumite situații în care preoții și diaconii pot candida la o funcție publică, fără să fie sancționați de Sfântul Sinod.

BOR transmite în ce condiții pot candida preoții și diaconii la alegerile din 2024

Clericul sau monahul, care se implică în politica vreunui partid în calitate de membru sau de candidat, dar şi prin susținerea unui candidat, încalcă legământul depus la hirotonie, prevederile Regulamentului autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române (2015) şi ale Regulamentului pentru organizarea vieții monahale și funcționarea administrativă şi disciplinară a mănăstirilor (2003) și va trebui să aleagă între cariera politică şi misiunea clericală/viața monahală. Abaterile de acest fel vor fi judecate în Consistoriile eparhiale.

Aplicând principiul iconomiei (pogorământ, dispensă), în vederea împlinirii misiunii pastoral-sociale la care sunt chemați în viața comunităților pe care le păstoresc, Sfântul Sinod, prin hotărârea sinodală nr. 1676 din 6 martie 2008, permite totuși ca preoții și diaconii să candideze, însă doar ca independenți și doar pentru calitatea de consilier local şi consilier județean în România, în următoarele condiții:

a) lipsa unor candidați laici ortodocși, bine pregătiți, capabili să reprezinte eficient comunitățile din care provin și în a căror componență intră credincioși ortodocși;
b) încălcarea neutralității politice sau susținerea publică pe plan local a unui partid politic de către deservenții altor culte sau organizații religioase;
c) promovarea de către unele partide politice a unor oameni politici care au atacat în mod constant instituția Bisericii și valorile morale creștine ale societății sau candidarea respectivelor persoane ca independenți.

Preoții și diaconii nu pot candida la alegerile locale fără aprobarea scrisă a Chiriarhilor lor. Aceasta va fi acordată în urma analizei solicitărilor, într-o ședință a Permanenței Consiliului Eparhial și numai acelor clerici considerați capabili să promoveze interesele comunității în consiliile locale și în consiliile județene.

Dacă, însă, se dovedește că preotul sau diaconul nu corespunde cerințelor mandatului încredințat, de a lucra şi a apăra interesele comunității locale, atunci i se va retrage aprobarea, potrivit îndreptarului Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind anul electoral.

Preoții și diaconii, care au obținut aprobarea bisericească de a candida pentru a deveni membri în consiliul local sau consiliul județean, vor fi suspendați de la slujire pe întreaga perioadă a campaniei electorale (pentru evitarea oricăror suspiciuni referitoare la folosirea de mijloace pastorale în campania electorală), vor adopta în timpul campaniei electorale un comportament adecvat slujirii şi demnității preoțești, vor respecta legislația în vigoare privind campaniile electorale şi alegerea autorităților administrației publice locale şi nu vor folosi în scopuri electorale lăcașurile de cult.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`