Președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a declarat marți seară, la România TV, că virarea pensiilor înainte de Paște depinde de adoptarea în Guvern, joi, a două acte normative, după ce premierul i-a cerut ministrului Muncii să facă tot ce este necesar pentru ca toți pensionarii să-și primească pensiile înainte de sărbătorile pascale.
„Toți cei 4,8 milioane de pensionari vor trebui să primească pensiile înainte de sărbătorile pascale. Este vorba despre două acte normative. O hotărâre de Guvern la elaborarea căreia s-a lucrat azi, înțeleg că este joi ședință de Guvern și noi dorim ca acest act normativ să fie joi aprobat în ședința de Guvern. Mai este vorba și despre un Memorandum privind majorarea limitelor creditelor bugetare aferente pensiilor pentru luna mai.
Aceste două acte normative vor fi adoptate în ședința de Guvern de joi, astfel încât să avem timpul necesar să reușim să facem acele operațiuni de virare a pensiilor în trezorerii și din trezorerii în contul Companiei Naționale Poșta Română și în conturile băncilor unde pensionarii au optat să primească pensia”, a declarat șeful CNPP.
„Cu siguranță vom face toate operațiunile financiare din timp astfel încât toate pensiile să fie achitate înainte de Paște”, a adăugat Daniel Baciu.
Acesta s-a referit atât la pensionarii care încasează pensia prin poștă cât și la pensionarii care au optat pentru încasarea pensiei în contul bancar.
Aproximativ 430.000 de români primesc pensii speciale
În luna martie a acestui an, 423.532 de persoane beneficiau de pensii şi indemnizaţii prevăzute de legi speciale, potrivit datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).
Pe lângă aceștia, 16.927 de persoane au beneficiat de o indemnizaţie medie de 945 lei, potrivit Legii nr. 49/1991 şi Legii nr. 44/1994 – privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război.
De asemenea, alte 66.682 români au primit în luna martie suma de 878 lei, în calitate de beneficiari de indemnizaţii conform Legii nr. 189/2000 – privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea şi completarea Decretului-Lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare.
Suma medie de 83 de lei le-a fost plătită celor 47.299 de beneficiarii de indemnizaţii
Suma medie de 83 de lei le-a fost plătită celor 47.299 de beneficiarii de indemnizaţii conform Legii nr. 309/2002 – privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961.
O sumă considerabilă au primit cei 12.8174 de beneficiarii de indemnizaţii cf. Legii nr. 341/200 – recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989. Acești români au beneficiat de o sumă medie de 2.162 lei.
Potrivit Casei Naționale de Pensii, în martie 2024, 574 de artiști, beneficiarii Legii 109/2005, au primit o indemnizație medie de 345 lei.
Asta în timp ce 14.017 beneficiari de indemnizaţii conform Legii 8/2006 – Uniuni de creaţii, au primit în conturi suma de 1.916 lei, iar 79.201 de români, beneficiari conform Legii 578/2004 – Soţ Supravieţuitor, s-au ales cu o indemnizație medie de 128 lei.