Prima pagină » Actualitate » Preşedintele Klaus Iohannis, mesaj pentru românii din UE în ceea ce priveşte Brexit
Preşedintele Klaus Iohannis, mesaj pentru românii din UE în ceea ce priveşte Brexit

Preşedintele Klaus Iohannis, mesaj pentru românii din UE în ceea ce priveşte Brexit

31 ian. 2020, 15:30,
în Actualitate

Președintele României Klaus Iohannis a transmis un mesaj de ultim moment, în ceea ce priveşte ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Șeful statului de drept aduce în discuţie eforturile întreprinse pentru asigurarea drepturilor românilor din diaspora.

„Retragerea, pentru prima oară, a unui stat membru din Uniunea Europeană este un moment care va influența evoluția proiectului european, antrenând o nouă dinamică la nivelul Uniunii.

Regretăm decizia Marii Britanii de a pune capăt apartenenței la Uniunea Europeană după 47 de ani, însă voința suverană a poporului britanic de a alege un alt parcurs trebuie respectată. România își exprimă speranța că Regatul Unit va rămâne un partener apropiat și un aliat de încredere, cu care împărtășim același sistem de valori.

În procesul de negocieri privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană am urmărit ca principal obiectiv protejarea drepturilor și intereselor legitime ale cetățenilor români care locuiesc, muncesc și studiază în Regatul Unit. Acest obiectiv este reflectat corespunzător în Acordul de retragere, care reprezintă cea mai bună soluție pentru garantarea drepturilor cetățenilor Uniunii Europene din Marea Britanie, pentru asigurarea predictibilității și certitudinii juridice. Astfel, cetățenii români din Regatul Unit vor putea continua și după Brexit să își exercite neîngrădit drepturile dobândite.

România își dorește să aprofundeze parteneriatul strategic pe care îl are cu Marea Britanie, astfel încât relația bilaterală post-Brexit să se consolideze pe dimensiunile de interes comun pentru cele două state.

În același timp, ne dorim ca Regatul Unit să reprezinte în continuare un partener strategic al Uniunii Europene și să stabilim o relație cât mai apropiată, care să reflecte legăturile puternice construite de-a lungul anilor. În acest sens, rămânem ferm angajați în negocierea și agrearea unui parteneriat ambițios, cuprinzător al Uniunii Europene cu Marea Britanie, care să acopere o arie largă de domenii.

Vom continua să urmărim și în această etapă asigurarea respectării principiilor nediscriminării, reciprocității depline și garantarea egalității de tratament pentru toți cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, inclusiv pentru cei români”, transmite Iohannis.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Bătălia pe ministere: Cum arată scheletul posibilului Executiv condus de Luca Niculescu
Viitorul Guvern condus de premierul desemnat Luca Niculescu ar putea fi alcătuit din 16 ministere, conform unei variante intens vehiculate pe scena politică. Această formulă este analizată în cadrul negocierilor purtate între principalele formațiuni parlamentare și Palatul Cotroceni, având ca scop stabilirea unei majorități solide în Parlament. Noul Executiv se prefigurează a fi o combinație […]
Bătălia pe ministere: Cum arată scheletul posibilului Executiv condus de Luca Niculescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
09 octombrie 2026
09 octombrie 2026