Președintele patriot

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Pare o contradicție în termeni. Dacă ne gândim la primul și la ultimii doi președinți pe care România i-a avut. Dar totuși este posibil. Jurnalistul Ionuț Țene de la Napoca News a făcut din această perspectivă o analiză extrem de interesantă. Și a tras și o concluzie simplă. Pe acest culoar al unui președinte patriot ar trebui să alerge un singur candidat. Nu mai mulți.
Conform măsurătorilor sociologice, cele reale, nu cele făcute în bucătărie, aproximativ 50% dintre români au înțeles că statutul de colonie nu ne poate asigura un prezent și un viitor demn. Și nici nu ne va aduce prosperitate. Aceiași 50% din uriașul bazin electoral la care mă refer înțeleg cât de important este ca în fruntea statului să așezăm prin votul nostru un președinte patriot. Și că acest lucru este posibil fără a contraveni în vreun fel normelor de bază ale Uniunii Europene, la care ca membri ne-am conformat, ori normelor generate de statutul nostru de țară NATO, precum și de parteneriatele strategice la care ne-am angajat.

Dacă vom face referirea la Germania, sau la Franța, sau la Olanda, sau la alte state europene, s-ar putea ca unii dintre cititorii acestei analize să considere că enumerarea de mai sus vizează state puternice, care-și pot permite să-și apere suveranitatea în interiorul UE. Avem însă și exemplul Ungariei, un stat de două ori mai mic decât România, care este departe de a deține o poziție atât de importantă ca a noastră din punct de vedere geostrategic. Și cu toate acestea Ungaria, sub Victor Orban, își apără cu dinții și cu mult succes valorile naționale și, cu toate excentricitățile și uneori derapajele pe care le-a înregistrat, nu a evadat și nici nu a fost exclusă din plutonul UE. Mai sunt și alte exemple de acest fel, unul extrem de relevant fiind Italia.

Nu este așadar niciun pericol de a ne orienta cu toată încrederea către un candidat suveranist, care ar putea să îndeplinească toate criteriile presupuse de cea mai importantă funcție în stat. Desigur, un președinte suveranist va trebui să aibă toate calitățile unui om de stat. Să aibă o cultură solidă. Să cunoască la perfecție cel puțin două limbi străine. Să aibă experiență politică și abilități diplomatice și de comunicare. Portretul robot al unui asemenea demnitar capabil să colaboreze cu o clasă politică în bună măsură degradată și să-și impună autoritatea atunci când este necesar și asupra altor șefi de stat, pentru a apăra interesele și demnitatea României, nu generează prea multe opțiuni. Sunt doar câțiva români care îndeplinesc cele câteva condiții pe care le-am formulat succint mai sus. Nu mă voi referi pentru moment în mod explicit la niciuna dintre personalitățile respective. Voi susține însă concluzia analistului clujean. Și anume că pentru a obține cât mai multe voturi din uriașul bazin al celor 50%, respectivul candidat suveranist, patriot, spuneți-i cum vreți, va trebui să alerge singur. Pentru că altfel, dacă vor exista mai mulți candidați de acest fel, doi, trei, patru, voturile se vor împărți și șansele unuia dintre ei de a câștiga se vor diminua, ceea ce va crea o marjă mai mare factorului intern și factorului extern de a influența alegerile prezidențiale în beneficiul uneia sau alteia dintre marile puteri. Să fie cât se poate de clar: niciunul dintre partenerii noștri externi nu dorește ca România să așeze în fruntea sa un președinte patriot. Întotdeauna va fi preferat un candidat obedient.

Dar cum ar trebui să procedeze cei câțiva patrioți care ar putea alerga pe acest culoar suveranist? Este relativ simplu: să aleagă un institut de cercetare de piață care dispune de operatori la nivel național – din câte știu, există doar două asemenea institute, celelalte fac sondajele în bucătărie – și să solicite o cercetare temeinică. Sondajul le va spune și ne va spune tuturor cine este candidatul cu cele mai bune șanse pentru a obține voturile suveraniștilor din țară și din străinătate. Iar ceilalți – că vor fi unul, doi, trei sau patru – vor trebui să dea dovadă de patriotism, să nu participe în această cursă și să-l susțină, utilizându-și întreaga autoritate, pe candidatul patriot rămas în cursă.