Președintele PMP, Eugen Tomac a discutat la BZI LIVE despre eșecul Schengen. Amintim că aderarea României la Spaţiul Schengen este, pentru România, atât un drept cât şi o obligaţie: un drept ce decurge din calitatea de stat membru al Uniunii Europene, dar şi o obligatie izvorâtă din însuşi Actul de Aderare la Uniunea Europeană.
De altfel, aderarea României la Spaţiul Schengen se constituie totodată într-un proces complex, etapizat, al cărui scop este îndeplinirea standardelor tehnice, legislative şi operaţionale, care să permită în final luarea deciziei de ridicare a controalelor la frontierele interne maritime, aeriene şi terestre.
Eugen Tomac la BZI LIVE
Eugen Tomac, președintele PMP, a discutat la BZI LIVE despre nedreptatea care i s-a făcut României în cazul aderării la spațiul Schengen. Să nu uităm că România şi Bulgaria nu au fost admise în spaţiul Schengen. Împotrivă au votat Austria şi Olanda fiindcă se tem de o intensificare a migraţiei către Occident.
În schimb, Croaţia va deveni membră de la 1 ianuarie.
„Într-adevăr, noi îndeplinim criteriile de 12 ani. Însă un stat care a aderat în 2013, cum este Croaţia, a fost destul de abilă conducerea în a-şi pregăti o strategie foarte eficientă şi convingătoare pentru a-şi atinge obiectivul de intrare în spaţiul Schengen. Ai noştri au mers din păcate pe principiul ‘ah, a sosit un tren nou, şi-a făcut treaba Croaţia, ne urcăm şi noi în el…’ Şi s-a închis o problemă pe care oricum nu am fost capabili să o gestionăm până acum.
Pe de altă parte, evident că această decizie din 8 decembrie anul trecut este una profund nedreaptă.
Din capului locului, spun cât se poate de clar că strategia guvernului României în ceea ce priveşte accesul în spaţiul Schengen a fost profund greşită. De ce? În primul rând, pentru că noi am acceptat că toate evaluările în cee ace priveşte accesul nostru în spaţiul Schengen din 2007 până în prezent să fie făcute la pachet cu Bulgaria.
Tocmai pentru că decizia este una comună cu Bulgaria, toată strategia noastră trebuia coordonată cu guvernul de la Sofia. Nici bulgării nu pot intra fără noi, cum nici noi nu putem fără ei. Pentru că, evident, noi ne dorim ca între România şi Bulgaria să nu existe frontiere şi să se implementeze legislaţia Schengen.
Din păcate, abordarea aceasta balcanică pe care am avut-o ne-a costat mult. Pentru că unele lucruri nu am putut face pe ultima sută de metri, existând acest blocaj, lucrurile trebuiau făcute din timp. Şi am mers pe această formulă, că de vreme ce se îndeplinesc criteriile pentru Croaţia, nu va avea nimeni curaj să refuze România şi Bulgaria. Iată că s-a întâmplat ceea ce se aşteptau mai puţin guvernanţii noştri. Şi anume, în consiliu s-a intrat cu propunerea de a intra România, Bulgaria şi Croaţia, dar toate statele membre au votat pentru Croaţia şi evident, nu a existat această unanimitate care este importantă pentru orice decizie majoră.
Mai grav ceea ce mi se pare este că primul punct pe ordinea de zi a fost accesul României şi Bulgariei în spaţiul Schengen. Şi din momentul în care nu s-a întrunit aceasta majoritate, nu văd de ce România trebuia să fie de acord cu accesul Croaţiei. Pentru că atunci când eşti tratat astfel, trebuie să îţi exerciţi şi tu dreptul de veto de a bloca extinderea spaţiului Schengen.
Din păcate, domnul Bode nu a avut această capacitate de a se plia pe situaţie. De fapt, noi primisem asigurări din partea mai multor state europene că vor face ele acest blocaj şi evident că nimeni nu va fi discriminat, se va lua o decizie ulterioară. Însă, în fapt, s-a întâmplat ceea ce anticipăm”, a spus Eugen Tomac.