Prima pagină » Actualitate » Președintele Poloniei a respins un proiect de lege privind ajutorul pentru ucraineni
Președintele Poloniei a respins un proiect de lege privind ajutorul pentru ucraineni

Președintele Poloniei a respins un proiect de lege privind ajutorul pentru ucraineni

25 aug. 2025, 17:22, 4 ,
Redacția BZI în Actualitate

Președintele polonez Karol Nawrocki a anunțat veto asupra unei legi care prevedea acordarea de beneficii sociale și asistență medicală gratuită pentru cetățenii ucraineni fără loc de muncă.

„În centrul disputei se află programul 800 plus – o alocație lunară de 800 de zloți (aproximativ 185 de euro) acordată fiecărui copil din Polonia. Nawrocki a declarat că acest sprijin ar trebui să fie destinat doar ucrainenilor care muncesc în Polonia, subliniind că polonezii trebuie tratați cel puțin pe picior de egalitate cu refugiații din Ucraina. Președintele a mai propus ca banderismul ucrainean să fie echivalat cu nazismul german”, relateaza publicația poloneză Interia Wydarzenia

Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, a respins o lege care ar fi oferit beneficii sociale și asistență medicală gratuită pentru cetățenii ucraineni fără loc de muncă,

„Președintele Karol Nawrocki a respins proiectul de lege privind sprijinul pentru ucraineni. Sunt ferm convins că programul 800 plus, o alocație lunară de 800 de zloți (aproximativ 185 de euro) acordată fiecărui copil, ar trebui să fie disponibil doar pentru acei ucraineni care fac efortul de a munci în Polonia. Același lucru se aplică și în privința asistenței medicale”, a spus Nawrocki.

Legea care a fost propusă astăzi ar trebui corectată

El a explicat că „după trei ani și jumătate situația financiară, dar și cea socială și politică, s-a schimbat în mod fundamental”.

„Legea care a fost propusă astăzi ar trebui corectată. Sunt convins, și am fost convins pe toată durata campaniei electorale, că toate forțele politice importante, inclusiv Rafał Trzaskowski, declară limpede că programul 800 plus – o alocație lunară de 800 de zloți (aproximativ 185 de euro) acordată fiecărui copil din Polonia, trebuie să revină doar acelor refugiați care își asumă obligația de a munci. Legea care a ajuns pe biroul meu, privind sprijinul pentru cetățenii Ucrainei, nu face această corecție în jurul căreia s-a purtat dezbaterea publică. Eu nu îmi schimb opinia. Cred că trebuie să ajungem aici la o formă de justiție socială. Polonezii, în propria lor țară, ar trebui să fie cel puțin pe picior de egalitate cu oaspeții noștri din Ucraina. Acest lucru este fundamental pentru mine, de aceea nu am semnat legea privind sprijinul pentru cetățenii Ucrainei în această formă”, a explicat Karol Nawrocki.

Totodată, el a precizat că a propus propriul său proiect de lege pe această temă.

„Îndemn guvernul și toate partidele din parlament să muncească intens, timp de două săptămâni, la forma acestei legi. În acest proiect de lege propun, de asemenea, soluții noi privind acordarea cetățeniei, nu doar pentru oaspeții din Ucraina, ci și pentru cei din alte regiuni. Cetățenia poloneză este nu doar o mare onoare, ci și o responsabilitate: cel care o primește are un cuvânt de spus asupra viitorului comunității noastre naționale. Consider că procesul de acordare a cetățeniei ar trebui extins de la trei la zece ani, iar această propunere se va regăsi în proiectul de lege”, a anunțat el.

Un alt punct inclus în proiectul susținut de Karol Nawrocki privește înăsprirea pedepselor pentru trecerea ilegală a frontierei.

„Aceasta ar trebui să fie de cinci ani”, a spus el.

Președintele a subliniat în discursul său că este necesar să fie „eliminată propaganda rusă” și ca relațiile polono-ucrainene să fie așezate pe baze de parteneriat.

„De aceea propun ca în proiectul de lege să fie inclus punctul «stop banderismului»”, a declarat el, adăugând că dorește ca în Codul penal polonez banderismul să fie echivalat cu nazismul german.  (N.red: Banderismul ucrainean este o mișcare naționalistă radicală asociată cu Stepan Bandera, promotoare a independenței Ucrainei și implicată în violențe împotriva polonezilor și evreilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.)

„Actualele reglementări privind sprijinul pentru cetățenii Ucrainei sunt valabile până la sfârșitul lunii septembrie”

Amendamentul la legea privind sprijinul pentru cetățenii Ucrainei, adoptat în contextul conflictului armat de pe teritoriul acestei țări, prevedea prelungirea protecției temporare acordate refugiaților ucraineni până la 4 martie 2026. Totodată, clarific[ și condițiile de acordare a alocației 800 plus, astfel încât aceasta să fie plătită și pentru copiii care au absolvit liceul înainte de a împlini 18 ani și își continuă studiile fie la o instituție de învățământ superior, fie prin cursuri profesionale de calificare.

Paweł Szefernaker a explicat, într-un briefing de presă susținut după discursul lui Karol Nawrocki, că „actualele reglementări privind sprijinul pentru cetățenii Ucrainei sunt valabile până la sfârșitul lunii septembrie”.

„De aceea facem apel ca această lege să fie adoptată până la sfârșitul lui septembrie de către Parlamentul polonez. Președintele, dacă ea va fi adoptată în forma pregătită de noi, va putea să o semneze imediat. Dorim să colaborăm și să discutăm dincolo de diviziunile politice, astfel încât această lege să fie adoptată de Parlament până la sfârșitul lunii septembrie”, a declarat el.

La rândul său, în cadrul conferinței, Zbigniew Bogucki a dat asigurări că ucrainenii care muncesc legal în Polonia, locuiesc acolo, au firme și plătesc taxe „nu au de ce să se îngrijoreze”.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Comentarii
  • BRAVO ! FELICITARI POPORULUI POLONEZ! ADEVARAT PRESEDINTE ! BRAVO ! ACESTA ESTE PRESEDINTE PENTRU TARA LUI NU PENTRU ALTE TARI CA IN ROMANIA.

  • La noi de ce nu exista asa oameni politici oare ? Numai pacalici, cel putin in extrema dreapta acolo este grav tare, senili,mincinosi, legionari, retardati- POT sau GURU Georgel. Numai caricaturi

    • AFI cu cat esti platit? Tu nu stii cine este la putere in Romania? Bolojan si Nicusor sunt la putere, ei sunt in genunchi si sunt bucurosi ca pot da banii romanilor la ucrainieni. La noi dau pachete de impozitare.

    • Nu pacalesti pe nimeni cu lamentarile tale. Avem politicienii care i-ati votat, tu si toti cei care ati votat „dupa fenta” sistemului (ca sa il citez pe Vancica, unul dintre cei mai vocali sustinatori). In Romania sunt oameni politici la fel de valorosi, inteligenti si cu viziune, ca presedintele Nawrocki. Dar au fost denigrati, ironizati si jigniti, au fost acuzati ca sunt sustinuti de rusi, ca vor sa ne scoata din UE, li s-au inventat infractiuni inexistente, au fost si sunt cercetati pentru vinovatii inventate. Ulterior s-a dovedit, prin comunicatul transmis de Departamentul de Stat al SUA, care afirma ca serviciile rusesti NU au fost implicate in alegerile din Romania, ca alegerile au fost corecte. Toate acuzatiile au fost FALSE, iar cei „saraci cu duhul” i-ati crezut si ati votat „dupa fenta”, ca si tine, care nici acum in al 12-lea ceas nu ti-ai dat ce s-a intamplat de fapt si continui cu aceleasi sloganuri. In schimb avem politicienii pe care i-ati votat VOI, politicienii care au fost prezentati de propaganda ca fiind „singurii salvatori ai Romaniei”, „singurii care ne mentin in UE”, „inteligenti” si „olimpici”. Nu am inteles si nu inteleg nici acum, cum ati putut fi convinsi ca cei care ne-au condus in ultimii ani, cei datorita carora suntem in acest dezastru economic, sunt solutia iesirii din aceasta criza. Acum daca tot i-ati votat, macar acceptati-va cu demnitate soarta, si nu va mai lamentati : „La noi de ce nu exista asa oameni politici oare ?” AVEM, dar i-ati improscat voi cu noroi si minciuni !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 decembrie 2025
25 decembrie 2025