Prima pagină » Local » Președintele PSD Iași, Bogdan Cojocaru, vine cu explicații în privința recalculării pensiilor -VIDEO
Președintele PSD Iași, Bogdan Cojocaru, vine cu explicații în privința recalculării pensiilor -VIDEO

Președintele PSD Iași, Bogdan Cojocaru, vine cu explicații în privința recalculării pensiilor -VIDEO

01 sept. 2024, 13:15, 6 ,
în Local

Organizația PSD Iași a susținu o conferința de presă astăzi, unde președintele Bogdan Cojocaru a expus punctele importante în privința recalculării pensiilor. La eveniment a participat și Maria Andronache, director executiv la Casa Județeană de Pensii Iași.

PSD Iași crede că recalcularea pensiilor va ajuta partidul

Bogdan Cojocaru a vorbit despre avantajele recalculării pensiilor și ce se va întâmpla în perioada următoare. Acesta este convins că ultimele modificări vor fi benefice pentru partid în ceea ce privește alegerile. Întrebat despre listele cu parlamentari, președintele PSD Iași a evitat să dea un răspuns concret.

„Vedem cu toții că în ultima perioadă acest subiect este unul foarte dezbătut, inclusiv de cei care, din punctul nostru de vedere, nu au nicio contribuție în ceea ce privește noua lege a pensiilor. Știm foarte bine că, în momentul în care a fost construită această nouă lege a pensiilor, elementul principal a fost acela de a elimina inechitățile, fiind două premise foarte importante pentru această reformă a pensiilor, și anume echitatea și contributivitatea.

Știm cu toții că s-a dezbătut foarte mult despre faptul că au existat, în ultimii 30 de ani, mai multe modificări în ceea ce privește legea pensiilor. De fiecare dată, aceste modificări nu au adus elemente benefice pentru pensionarii din România. De aceea, din punct de vedere politic, Partidul Social Democrat și-a asumat acest obiectiv important, acela de a gândi toată această modificare din punct de vedere legislativ în jurul contributivității.

Un element important care a fost subliniat și cred că e bine de adus în discuție și cu această ocazie este faptul că nicio pensie, chiar și după recalculare, nu va scădea. Acest lucru este stipulat foarte clar în noua lege a pensiilor. La articolul 144 se prevede că, dacă valoarea rezultată în urma recalculării este mai mică decât pensia avută înainte de recalculare, atunci pensionarul primește pensia mai mare, adică cea avută anterior recalculării. Aproximativ 83% din pensionarii din România, sau chiar 85%, vor beneficia de această prevedere.

Beneficiază de această recalculare și, cu siguranță, toate aceste dezbateri din spațiul public sunt întreținute în special de adversarii noștri politici. Mă refer aici la partidele de dreapta și nu numai, în așa fel încât să se creeze un sentiment de incertitudine și un mesaj de instabilitate din această perspectivă.

Este clar că, pentru majoritatea pensionarilor, aceste două elemente – echitatea și contributivitatea – le vor aduce beneficii. Bineînțeles, se caută soluții și pentru cei aproximativ 17,5% dintre pensionari care nu au beneficiat în urma recalculării. Sunt sigur că, în urma discuțiilor la nivel guvernamental, vor fi identificate soluții.

Oricum, trebuie respectată și acea modificare legislativă conform căreia, la 1 ianuarie, în fiecare an, pensiile vor fi indexate. Aduc în discuție trei elemente importante pe care pensionarii din județul Iași și din țară cu siguranță le cunosc deja, dar le reamintesc.

Să aducem din nou în discuție faptul că, odată cu această modificare legislativă, Partidul Social Democrat a reușit, și cu siguranță vom putea demonstra acest lucru prin cifre, să elimine inechitățile dintre pensionari fără a scădea nicio pensie. Un alt element important în această conjunctură politică, mai ales având în vedere că partidele de dreapta susțin că ceea ce se întâmplă în momentul de față nu ar fi corect, este cazul USR, de exemplu. În perioada Guvernului Cîțu, USR a susținut introducerea acelui plafon de 9,4% din PIB pentru cheltuielile cu pensiile. Acest prag a fost eliminat, iar acest lucru poate fi considerat o victorie pentru Partidul Social Democrat, deoarece eliminarea acestui plafon ne permite să continuăm reformele.

Un al treilea element important este faptul că Partidul Social Democrat a reușit să mențină avantajele pentru cei care s-au pensionat cu încadrare în condiții speciale sau deosebite de muncă. Știm foarte bine că, în discuțiile cu cei de la Comisia Europeană, se aduceau în discuție valorile foarte mari pentru aceste categorii, dar Partidul Social Democrat, în urma negocierilor pe care le-a purtat, a reușit să mențină aceste avantaje.

Evaluările foarte mari pentru aceste categorii au fost o preocupare, dar Partidul Social Democrat, prin discuțiile purtate de reprezentanții săi, a reușit să păstreze aceste avantaje pentru cei care s-au pensionat în condiții speciale sau deosebite de muncă.

Acum aș dori să aduc în discuție câteva avantaje ale noii legi a pensiilor, iar apoi o voi ruga pe doamna director să adauge și alte aspecte. În mod special, mă refer la cei aproximativ 83% dintre pensionari care vor beneficia de aceste creșteri.

Primul avantaj clar pe care îl aduce noua lege este legat de echitate între pensionari: la muncă și contribuții egale, pensiile vor fi egale. Al doilea element important este că totul se bazează pe contributivitate, fiecare pensie fiind proporțională cu munca și contribuțiile plătite de-a lungul anilor. Al treilea avantaj este recunoașterea tuturor drepturilor pentru care s-au plătit contribuții, un aspect foarte important, deoarece până acum nu toate aceste drepturi erau luate în calcul.

Vă dau și câteva exemple: venituri nepermanente, cum ar fi prime, bonusuri, zile libere, al 13-lea salariu sau alte forme de recompense. Anterior, aceste drepturi nu erau recunoscute, iar pensionarii din județul Iași și din toată România erau nevoiți să dea statul în judecată pentru a le obține.

Al patrulea avantaj pe care îl aduce noua lege a pensiilor este stimularea muncii, prin acordarea punctelor de stabilitate pentru cei care muncesc o perioadă mai lungă de 25 de ani. Al cincilea element care reprezintă tot un avantaj este stimularea natalității. Este foarte bine că această nouă lege a pensiilor nu și-a propus doar să aplice noile formule de calcul și să elimine inechitățile, ci și să stimuleze natalitatea prin reducerea vârstei de pensionare pentru mamele care au născut sau au crescut mai mulți copii”, a transmis Bogdan Cojocaru, președintele PSD Iași.

Comentarii
  • V-aţi dat foc la valiză mafioţilor: pensii speciale păstrate, pensii normale dijmuite. Poate vă trec în opozitie pensionarii, toamna asta, la alegeri…

  • Tavi Mafutei

    Waiiii, da unde a fost guru național Balaniscu ca el le știe pe toate ca nimeni altul. Aaaa, se răcorește la Univ de Vară PES ( !!!??) Ce o fi asta, o relaxare la o futarie la mare ?! Balaniscule, ai luat-o pe Laura sau pe Leana ? Hai spune adevărul mă virilule !

  • Pensiile speciale nes!mtite tot cresc cu mii de lei, alea normale raman cam la fel sau cresc doar cu cativa lei. Mafiotii PSD+PNL mint cu nerus!nare ca fac dreptate in sistemul de pensii!

  • Mai dale 100 de lei la pensie,(prin mărire prag impozitare),un decret si o lege noua va aduce vouă (pentru invalizi si nevăzători).
    Parca suna cunoscut am mai văzut asta!

  • PAPAGALI! daca nu ar fi alegeri, nu le-ai auzi glasul. Ce mariri vin acusi dupa alegeri…. de preturi

  • Ne pișăm pe voi grămadă sărăciilor !, vă mințim și vă furăm cît vrem și cum vrem noi pentru că putem!, pentru ca sunteți mulți și proști !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`