Prima pagină » Actualitate » Președintele UDMR, Kelemen Hunor: „Nu avem niciun motiv să plecăm din coaliție și de la guvernare”
Președintele UDMR, Kelemen Hunor:

Președintele UDMR, Kelemen Hunor: „Nu avem niciun motiv să plecăm din coaliție și de la guvernare”

18 mai 2023, 15:19,
în Actualitate

Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, a anunţat, astăzi, 18 mai, înainte de şedinţa pe care liderul PNL, Nicolae Ciucă, şi Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, au avut-o pentru a stabili modalitatea prin care se va face rotativa guvernamentală, că UDMR nu are niciun motiv să plece din coaliţie şi de la guvernare.

Negocierile pentru formarea noului guvern, ce va fi condus de Marcel Ciolacu, au continuat, astăzi, la Guvern, acolo unde s-au întâlnit Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă.

Ulterior, la ora 15.00, tot la guvern, a fost planificată o altă şedinţă a coaliţiei de guvernare, la care va participa şi delegaţia UDMR.

După şedinţa coaliţiei, Nicolae Ciucă are o altă întâlnire, la Vila Lac, cu liderii Partidului Naţional Liberal.

Liderii coaliției se întâlnesc la Vila Lac

PSD și PNL consideră că potrivit ponderii din Parlament, UDMR-ului i-ar reveni două portofolii în Guvern, față de cele trei pe care le are în prezent. De principiu, UDMR nu va ieși de la guvernare dacă pierde un minister, iar PSD și PNL nu doresc ca maghiarii să părăsească Guvernul.

Liberalii ar dori transformarea Ministerului Sportului (UDMR) într-o agenție în subordinea Ministerului Familiei (PSD), sau comasarea Ministerului Familiei cu Ministerul Muncii.

O altă variantă este ca Antreprenoriatul să fie asimilat de Economie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`