Prima pagină » International » Președintele Vucic neagă afirmațiile ministrului britanic de externe, David Cameron: „Serbia este mândră de independenţa sa şi de aceea sunt dezamăgit”
Președintele Vucic neagă afirmațiile ministrului britanic de externe, David Cameron: „Serbia este mândră de independenţa sa şi de aceea sunt dezamăgit

Președintele Vucic neagă afirmațiile ministrului britanic de externe, David Cameron: „Serbia este mândră de independenţa sa şi de aceea sunt dezamăgit”

11 ian. 2024, 13:20,
în International

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a dezaprobat miercuri o declaraţie a ministrului britanic de externe, David Cameron, care a sugerat că Serbia este o ţară satelit a Rusiei, relatează agenţiile Tanjug şi EFE.

Vucic a negat că Serbia este satelitul Moscovei

Serbia este o ţară independentă şi suverană, nu un protectorat al Rusiei, Marii Britanii, Statelor Unite, Germaniei sau oricărei alte ţări, a spus preşedintele Vucic, în timp ce vizita Casa Rusiei, respectiv Centrul rus de Cultură şi Ştiinţă, conform Agerpres.

„Serbia este mândră de independenţa sa şi de aceea sunt dezamăgit de o declaraţie a ministrului britanic de externe Cameron conform căreia Serbia este un protectorat al Rusiei, precum şi de narativul că noi suntem cei care destabilizează regiunea”, a afirmat preşedintele sârb.

„Desigur că mulţi vor vedea în tine un obstacol dacă duci o politică proprie şi prin această politică nu asculţi de ordinele lor”, a remarcat Vucic. „Noi vom continua să avem o politică independentă a noastră, inclusiv în legătură cu Federaţia Rusă şi cu mulţi alţii”, a asigurat el.

Serbia este un aliat tradiţional al Rusiei şi nu s-a alăturat sancţiunilor occidentale împotriva acestei ţări, în pofida presiunilor în acest sens din partea unor lideri europeni, care consideră că dacă Serbia doreşte să devină membră a UE trebuie să aplice Rusiei sancţiunile europene.

Referindu-se la criticile occidentale legate de menţinerea legăturilor cu Moscova, preşedintele sârb a subliniat că „prietenia se dovedeşte în vremuri dificile”.

La rândul său, ambasadorul rus la Belgrad, Aleksander Boţan-Harcenko, a spus că Rusia „nu le cere niciodată ţărilor partenere să fie proruse, ci să fie ghidate de propriile lor interese naţionale, întrucât aşa este cel mai bine pentru relaţiile bilaterale”.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
România, fără Guvern cu puteri depline. Nicușor Dan amână desemnarea premierului, iar partidele își mențin propriile variante
România este de aproape patru luni fără un Guvern cu puteri depline. Nicușor Dan analizează noi consultări, în timp ce PSD, PNL, USR și UDMR au variante diferite pentru funcția de premier. Criza politică de la București continuă, după ce consultările anunțate pentru începutul lunii septembrie nu au avut loc. Președintele României, Nicușor Dan, analizează […]
România, fără Guvern cu puteri depline. Nicușor Dan amână desemnarea premierului, iar partidele își mențin propriile variante

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
02 septembrie 2026
02 septembrie 2026