Prima pagină » International » Preţul gazelor naturale scade în Europa graţie temperaturilor ridicate
Preţul gazelor naturale scade în Europa graţie temperaturilor ridicate

Preţul gazelor naturale scade în Europa graţie temperaturilor ridicate

02 oct. 2023, 14:46,
în International

Preţurile de referinţă la gaze naturale pe piaţa din Europa au scăzut luni graţie temperaturilor neobişnuit de ridicate pentru acest moment al anului şi gradului ridicat de umplere a depozitelor, transmite Agerpres, care citează Bloomberg.

În jurul orei 10:14 a.m., la hub-ul de gaze TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă în Europa, cotaţiile futures la gaze naturale cu livrare în luna noiembrie erau în scădere cu 2,4%, până la 40,86 euro pentru un Megawatt-oră, după ce în cursul şedinţei au fost înregistrate scăderi de până la 3,5%.

Prognozele meteo arată că temperaturile în nord-vestul Europei vor rămâne peste media multianuală pentru cea mai mare perioadă a lunii octombrie, în timp ce continuă injectarea de gaze în facilităţile de depozitare. Potrivit celor mai recente date ale Gas Infrastructure Europe, facilităţile de depozitare de gaze din Europa sunt deja la un grad de umplere de peste 95%.

Livrările de gaze naturale din Algeria în Italia au fost sub nivelul normal

Europa intră în cel de-al patrulea trimestru cu o vreme neobişnuit de caldă, ceea ce creează perspectiva pentru economisirea stocurilor de combustibil deoarece se amână debutul sezonului de livrare agent termic. Însă, cu toate acestea, continentul este în continuare vulnerabil la eventualele probleme şi riscuri de aprovizionare, după criza energetică istorică de anul trecut.

Începând de duminică, livrările de gaze naturale din Algeria în Italia au fost sub nivelul normal, arată datele operatorului de sistem de transport din Italia. În paralel, extracţia de gaze de la câmpul Groningen din Ţările de Jos a fost oprită la 1 octombrie, aşa cum era planificat.

Chiar dacă aceste evoluţii şi alţi factori afectează furnizarea pentru moment, cererea de gaze şi electricitate ar urma să fie mai mare în trimestrul patru al acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut, susţin analiştii de la S&P Global Commodity Insights.

„Europa se aşteaptă la prima creştere semnificativă, în ritm anual, a cererii de gaze şi electricitate de la debutul crizei, însă preţurile rămân sensibile la perturbările de aprovizionare”, susţin analiştii într-un raport publicat vineri.

Potrivit acestor analişti, cererea de gaze va creşte cu 5,9% în trimestrul patru, după ce a rămas la un nivel limitat până acum ca urmare a reducerii consumului din partea producătorilor şi gospodăriilor.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
România, fără Guvern cu puteri depline. Nicușor Dan amână desemnarea premierului, iar partidele își mențin propriile variante
România este de aproape patru luni fără un Guvern cu puteri depline. Nicușor Dan analizează noi consultări, în timp ce PSD, PNL, USR și UDMR au variante diferite pentru funcția de premier. Criza politică de la București continuă, după ce consultările anunțate pentru începutul lunii septembrie nu au avut loc. Președintele României, Nicușor Dan, analizează […]
România, fără Guvern cu puteri depline. Nicușor Dan amână desemnarea premierului, iar partidele își mențin propriile variante

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
02 septembrie 2026
02 septembrie 2026