Prețul războiului pe mai multe fronturi

Raportat la produsul intern brut, statul Israel are printre cele mai ridicate costuri în materie de apărare. Liderul opoziției, Yair Lapid, susține că, la acest capitol, este în plină desfășurare cel mai mare jaf din istoria acestui stat. Oare așa stau lucrurile? Oare guvernul își jefuiește propriii cetățeni în timp ce împrejurările îl determină să poarte simultan un război pe mai multe fronturi?

Oricât de exagerată ar părea afirmația pe care o fac acum, nu mă voi dezice de ea. Spre deosebire de situația tuturor celorlalte state ale lumii, particularitatea de-a dreptul dramatică a Israelului este că fiecare război pe care este obligat să îl facă este de tip existențial. Iranul este doar la un pas de a produce armament atomic pe care nu va ezita să îl utilizeze împotriva statului Israel. Pentru Tel Aviv, acesta ar putea fi sfârșitul istoriei. Din această perspectivă, războiul cu Iranul se justifică, chiar dacă această confruntare nu se desfășoară în condițiile anticipate de guvernul israelian. Se justifică și antrenarea Statelor Unite în această operație militară, care nu mai este un război fulger, ci riscă să se desfășoare sub forma unui război de uzură. În mod ciclic, Hezbollahul din Liban, care mult timp s-a aflat la putere, făcând parte cu autoritate din coaliția guvernamentală, desfășoară acțiuni ofensive extrem de periculoase împotriva Israelului. Blocarea Hezbollahului, împiedicarea acestei vaste organizații teroriste, care uneori participă la coaliția de guvernare, să lovească Israelul în mod direct sau finanțându-i pe teroriștii Hamas este, de asemenea, o problemă existențială, indiferent de costurile financiare sau în vieți omenești.

Au fost lansate pe mapamond nenumărate acuzații împotriva Israelului în raport cu motivațiile și consecințele războiului din Gaza. Organizația Națiunilor Unite și multe alte organizații din lume acuză guvernul Netanyahu de punerea la cale a unui genocid, căruia i-au căzut victime nu doar teroriști Hamas, ci și un mare număr de persoane nevinovate: adulți, copii și bătrâni. Sunt prea puțini cei care au înțeles cu adevărat în ce a constat strategia Hamas. Cât de perversă a fost utilizarea multiplelor fonduri utilizate de comunitatea internațională pentru dezvoltarea, în mod decent, a vieții de zi cu zi, pentru ridicarea la un standard decent a educației și a asistenței medicale, deturnare care s-a concretizat prin crearea de fortificații subterane și procurarea unei uriașe cantități de armament, a căror unică destinație era lovirea pe toate căile posibile a statului Israel. Dacă nu ar fi fost declanșat acest război din Gaza, cu certitudine Hamas ar fi continuat, la o scară mult mai mare, să execute cu cinism israelienii. De aceea, și acest război a fost unul existențial. Iar, în măsura în care autoritățile de la Beirut acționează duplicitar în raport cu Hezbollah, permanenta amenințare la care este supus în acest fel statul Israel generează legitimitatea operațiunilor militare care și în prezent sunt în plină desfășurare. Și nici în prezent această organizație teroristă nu este paralizată și, cu atât mai puțin, anihilată. De aceea, operațiunile militare trebuie să continue în paralel cu derularea și dezvoltarea programului de instaurare a păcii.

Periodic și din ce în ce mai eficient, Israelul este atacat direct și indirect de organizația militară aparent parastatală Houthi din Yemen, care este din ce în ce mai bine dotată sub aspect militar și protejată în mod tacit de guvernul yemenit. Și anihilarea acestei vaste organizații parastatale este, pentru Israel, tot o chestiune existențială.

Și, în plus, Israelul trebuie să lupte și pe un front intern, uneori extrem de pervers. O întreagă propagandă acuză Tel Avivul de faptul că încalcă sistematic drepturile palestinienilor și că nu respectă niciuna dintre înțelegerile convenite de-a lungul timpului cu Organizația pentru Eliberarea Palestinei. Acest conflict, care durează de mulți ani și uneori se amplifică periculos, în ciuda acordului de la Camp David sau a rezoluțiilor Națiunilor Unite, are la origine – și opinia publică, în general, uită acest lucru – faptul că, anterior fondării statului Israel, o rezoluție ONU a stabilit că pe același teritoriu pot coexista două state, stabilindu-se, cu acest prilej, și liniile de demarcație. Israelul s-a conformat. Dar palestinienii, refuzând cu obstinație să recunoască statul Israel, au refuzat ca, la rândul lor, să-și întemeieze un stat. Și, în permanență, cu o intensitate mai mare sau mai mică, tensiunile dintre israelieni și palestinieni s-au manifestat, uneori dezlănțuindu-se în mod sângeros. Și situația, în loc să se simplifice, s-a complicat, pe măsură ce coloniștii israelieni au cumpărat terenuri de la palestinieni, unii dintre aceștia acaparându-le cu forța. Rezolvarea acestei situații extrem de complicate este, de asemenea, o problemă existențială pentru statul Israel.

Luptând de voie, de nevoie, pe mai multe fronturi simultan, este de înțeles de ce bugetul apărării în 2026 s-a ridicat la astronomica sumă de 8,3 miliarde de euro, reprezentând între 5 și 7 la sută din produsul intern brut. Pentru o simplă comparație, să consemnăm că bugetul României, un stat de peste două ori mai mare, reprezintă mai puțin de jumătate din bugetul Israelului.