Fostul ministru al Educaţiei, Liviu Marian Pop a discutat în cadrul ediției „Dezbaterea Zilei” de la BZI LIVE despre actul de plagiere în sistemul educaţional. De atfel, prim-vicepresedintele APP România a comentat și teza de doctorat a ministrului Lucian Bode.
Anterior, Comisia de etică a Universităţii Babes-Bolyai din Cluj Napoca a publicat pe site-ul propriu decizia potrivit căreia teza de doctorat a ministrului Lucian Bode, susținută în 2018, ar putea conţine fragmente plagiate.
Liviu Marian Pop în „Dezbaterea Zilei” de la BZI LIVE
Liviu Marian Pop a fost invitatul ediției „Dezbaterea Zilei” de la BZI LIVE din 20 decembrie. Acesta a vorbit despre sistemul educaţional.
„Chestiunea cu plagiatul am trăit-o pe pielea mea. Această chestiune a fost introdusă în Legea Educaţiei de către baronii manualelor. Doar că nu le-a ieşit jocul. Au dat o Lege a Educaţiei în care au lăsat loc de interpretare. Nu ministrul retrage titlu, ci instanţa de judecată. Toţi mă acuzau atunci că îl apăr pe Ponta de plagiat.
Sunt lucruri pe care trebuie să le ştie opinia publică. În ceea ce priveşte teza domnului Bode, refuz să cred că Universitatea Babeş Bolyai, după apariţia Legii Educaţiei din 2011 şi-au permis să nu verifice teza oricărui doctorant. Cred că finalul va fi foarte clar. Teza este una ok. Am văzut când am fost la Academia de Poliţie. N-am spus-o atunci public, însă acum pot să spun că s-a desfiinţat Școala Doctorală de la Academie pentru că au fost foarte multe nereguli. Efectiv, lucrurile stau sub forma aceasta. Unii îşi doresc să folosească orice instrument ca să aibă control. Baronii manualelor au nevoie de bani. Orice ministru care vine să le taie banii de acolo, sar pe el.Nu sunt apărătorul lui Bode. Nu cred că şi-a folosit doctoratul undeva, spre deosebire de domnul Ciucă. Trebuie să verifice instituţiile abilitate acest lucru. Una e să faci doctoratul pentru promovare sau funcţii şi alta e să fac doctoratul pentru cunoştinţe. A folosi plagiatul ca armă politică este un instrument introdus în România de baronii manualelor pe vrema lui Băsescu. Astăzi doar parlamentul poate rezolva această problemă, iar pe preşedintele României nu îl interesează această problemă”, a subliniat Liviu Marian Pop.
În „Dezbaterea Zilei” de la BZI LIVE, Liviu Marian Pop a vorbit și despre dezastrul din educația din țară.
Un analfabet funcțional.