O premieră națională a avut loc miercuri, 15 octombrie 2025, în localitatea Costeștii din Vale, județul Dâmbovița, unde grupul Toneli a inaugurat prima fabrică de ouă lichide din România. Investiția se ridică la 5 milioane de euro și marchează un pas important în dezvoltarea capacităților de procesare din industria agroalimentară românească.
Prima fabrică de ouă lichide din România
La eveniment a participat și ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, care a salutat inițiativa și a subliniat importanța parteneriatului eficient între autorități și mediul privat.
„Am participat la deschiderea primei fabrici de ouă lichide din România, o investiție a grupului Toneli, unul dintre reperele solide ale industriei agroalimentare din România. Această investiție confirmă faptul că parteneriatul dintre stat și mediul privat funcționează și aduce rezultate concrete: dezvoltare economică, locuri de muncă, produse românești de calitate și un sector agricol care se aliniază standardelor europene”, a declarat ministrul, într-un mesaj publicat pe pagina sa oficială.
Florin Barbu a evidențiat și contribuția autorităților locale, a fondurilor europene și a sprijinului acordat de stat în reușita acestui proiect:
„Îi felicit pe toți cei implicați în acest proiect – echipa Toneli, partenerii, autoritățile locale – pentru perseverență și încredere în potențialul agriculturii românești. Aceasta este rețeta de succes: integrarea întregului lanț vegetal – zootehnic – procesare, prin folosirea fondurilor europene și ajutoarelor de stat, cu o strategie clară și cu oameni dedicați dezvoltării producției românești”
Ministrul a precizat că Ministerul Agriculturii a semnat proiecte de investiții în valoare de peste 2 miliarde de euro în sectorul procesării alimentare, prin programele Investalim și Planul Național Strategic, obiectivul principal fiind acela ca unitățile de procesare să folosească materie primă românească.
„Se deschide cea mai importantă și singura fabrică de ouă lichide din România. Pe această cale, vreau să felicit grupul Toneli, dar și familia Toneli. Ne dorim foarte mult ca aceste unități de procesare să aibă materie primă din România”, a adăugat ministrul.
Florin Barbu a reiterat ideea că dezvoltarea fermierilor români nu este posibilă fără un sistem administrativ solid la toate nivelurile:
„Cu toții trebuie să fim realiști că, fără o administrație centrală puternică, fără un sistem bugetar echilibrat și puternic, fără o administrație județeană și locală puternică, fermierii nu se pot dezvolta. De aceea, am creat această punte importantă între administrație centrală, județeană și privat. Acest lucru îl vom face în continuare”.
Ce sunt ouăle lichide și cui se adresează
Ouăle lichide sunt produse alimentare destinate în special industriei HORECA, cofetăriilor, patiseriilor și producției alimentare la scară largă. Obținute din ouă proaspete, acestea sunt sparte, omogenizate și apoi pasteurizate, proces ce elimină microorganismele periculoase și extinde durata de valabilitate.
Produsul este disponibil în mai multe variante: ou întreg lichid (amestec de albuș și gălbenuș), albuș lichid sau gălbenuș lichid. Un kilogram de ouă lichide melanj se obține din 20 de ouă mărimea L, în timp ce pentru un kilogram de albuș lichid sunt necesare 32 de ouă.
Printre avantajele utilizării ouălor lichide se numără siguranța alimentară crescută (fără riscuri de contaminare cu Salmonella), eficiența operațională, economie de timp și spațiu, precum și eliminarea deșeurilor rezultate din cojile de ouă.
In 1965 -1978 în Laboratorul de Cofetărie din Iași se adauga la Cremele pentru prăjituri oua dezidratate ( praf).