Prima pagină » International » Prima rachetă din lume propulsată cu parafină a fost lansată cu succes din Australia
Prima rachetă din lume propulsată cu parafină a fost lansată cu succes din Australia

Prima rachetă din lume propulsată cu parafină a fost lansată cu succes din Australia

03 mai 2024, 23:59,
în International

Hyimpulse, un start-up german din sectorul spaţial, a anunţat că a efectuat vineri, cu succes, prima lansare a unei rachete care utilizează parafină pe post de carburant, adică ceară de lumânare, cu scopul de a testa această tehnologie înaintea unui prim zbor orbital la sfârşitul anului 2025, informează AFP, conform Agerpres.

Mica rachetă SR75, echipată cu o singură treaptă şi având lungimea de 12 metri, a fost lansată din sudul Australiei.

Lansatorul suborbital, care nu este aşadar suficient de puternic pentru a se plasa pe o orbită în jurul Terrei, a fost conceput pentru a atinge altitudinea de 250 de kilometri şi pentru a transporta o încărcătură de 250 de kilograme. Prin această lansare se doreşte să se obţină date despre funcţionarea sistemului de propulsie şi a sistemelor de control.

Prin lansarea de vineri, compania înfiinţată în 2018 şi care are 65 de angajaţi trimite „un semnal despre capabilităţile Germaniei ca putere spaţială şi lărgeşte accesul Europei la zona spaţiului”, a declarat cofondatorul său Mario Kobald.

Competiție acerbă

Competiţia este acerbă în Europa în ceea ce priveşte proiectele de minilansatoare spaţiale. În Germania, Hyimpulse concurează cu rachete dezvoltate de Isar Aerospace şi RFA, în Franţa cu rachete produse de Maiaspace şi Latitude, iar în Spania cu dispozitive inventate de PLD Space. Această companie spaniolă a realizat în octombrie 2023 primul său zbor suborbital cu rol demonstrativ.

Pentru a se diferenţia pe această nişă, Hyimpulse mizează pe o propulsie inovatoare, ce combină oxigen lichid şi parafină, „care nu prezintă un risc de explozie”. Parafina este puţin costisitoare şi este folosită o tehnologie mai puţin complexă, potrivit Hyimpulse, care vorbeşte despre „o construcţie a vehiculului lansator care este cu aproximativ 40% mai ieftină decât dacă ar avea sisteme de propulsie convenţionale”.

După datele care vor fi adunate, acest start-up va perfecţiona dezvoltarea rachetei sale SL1, cu lungimea de 32 de metri şi al cărei zbor inaugural este prevăzut pentru sfârşitul anului 2025. Această rachetă va putea să transporte până la 600 de kilograme de încărcătură utilă până la o altitudine de 500 de kilometri, suficientă pentru a atinge orbita joasă a Pământului.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Un turist de 56 de ani a murit după ce s-a prăbușit în apă, în Mamaia
Un turist de 56 de ani a murit în Mamaia după ce s-a prăbușit în apă. Salvamarii și echipajul SMURD au încercat să îl salveze. Tragedia s-a produs în stațiunea Mamaia, unde un bărbat în vârstă de 56 de ani și-a pierdut viața după ce i s-a făcut rău în timp ce se afla în […]
Un turist de 56 de ani a murit după ce s-a prăbușit în apă, în Mamaia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
10 august 2026
10 august 2026