Prima pagină » National » Prima reacție a PNL după solicitarea lui Sorin Grindeanu de a propune un nou premier
Prima reacție a PNL după solicitarea lui Sorin Grindeanu de a propune un nou premier

Prima reacție a PNL după solicitarea lui Sorin Grindeanu de a propune un nou premier

05 mai 2026, 19:21,
Redacția BZI în National

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a spus că toate variantele sunt posibile pentru funcția de premier, însă, dacă se respectă acordul din coaliție, funcția ar trebui să revină PNL. Numai că liberalii le solicită social-democraților să propună ei un premier. Mesajul liberalilor a fost transmis de preşedintele PNL Timiş, deputatul Marilen Pirtea, într-o declarație pentru AGERPRES.

Susținere pentru Bolojan

Preşedintele PNL Timiş, deputatul Marilen Pirtea, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, că liberalii îl vor susţine mai departe pe Ilie Bolojan, ca lider al formaţiunii, şi în toate demersurile viitoare pe care acesta le va avea, în negocierile de la Cotroceni, pentru formarea viitorului Guvern.

Pirtea nu crede că se va ajunge la alegeri anticipate, deşi matematic există şi această posibilitate.

„Am constatat astăzi rezultatul moţiunii depuse de această nouă majoritate creată în Parlamentul României între PSD şi AUR. Într-un stil clasic, demn de ‘Mioriţa’ noastră, cei doi baci se uniră prin interese să-l doboare pe cel mai vrednic şi cel care avea proiecte mai bune şi voia să scoată ţara din impasul trecutului. Am constatat această rezoluţie finală şi Partidul Naţional Liberal are în momentul acesta două decizii luate: una de susţinere a premierului Bolojan, preşedintele partidului, în continuare, în toate demersurile viitoare ca partid, negocierile de la Cotroceni. A doua decizie este de a nu mai participa alături de PSD la guvernare, care a fost alături de noi la guvernare, şi-a asumat programul de guvernare, l-a citit, l-a semnat, l-a asumat, după care nu a mai recunoscut nimic din toate acestea”, a afirmat Marilen Pirtea.

Noua alianță să propună premierul

Preşedintele PNL Timiş nu crede că se va ajunge la alegeri anticipate, întrucât noua coaliţie politică PSD-AUR are o majoritate confortabilă pentru a susţine viitorul premier, dar, matematic, nu este exclusă nici posibilitatea unor alegeri anticipate.

„Nu vom propune premier, nu vom susţine. Noua alianţă a arătat că are forţă, are majoritate, are numărul pentru a putea să vină o propunere în Parlament, susţinută într-un mod majoritar de această nouă alianţă. (…). Da, este posibil şi acest lucru (alegeri anticipate, n.r.), matematic există această posibilitate şi teoretic, dar nu cred că este cazul, pentru că noua majoritate formată are această forţă să propună premierul şi să îl susţină”, a explicat Marilen Pirtea.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator
Două seisme extrem de puternice, produse la interval de doar câteva zeci de secunde, au zguduit violent nordul Venezuelei, provocând prăbușirea mai multor clădiri, blocarea infrastructurii critice și un val de panică generalizată. Până în acest moment, autoritățile au confirmat oficial decesul a cel puțin 32 de persoane și rănirea altor 700, însă operațiunile de […]
Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 iunie 2026
25 iunie 2026