Prima pagină » Local » Prima reuniune din 2025 a Rețelei Judiciare Române în materie penală, desfășurată la Iași

Prima reuniune din 2025 a Rețelei Judiciare Române în materie penală, desfășurată la Iași

14 apr. 2025, 16:22,
Redacția BZI în Local

În perioada 9-11 aprilie 2025 a avut loc, la Iași, prima reuniune din acest an a Reţelei Judiciare Române de cooperare judiciară în materie penală, organizată de Curtea de Apel Iași în colaborare cu Ministerul Justiției – Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară.

La reuniune au participat un număr de aproximativ 50 de persoane, judecători și procurori, membrii Rețelei Judiciare Române în materie penală din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și ai curților de apel, ai parchetelor de pe lângă acestea, reprezentanți ai Direcției de Drept Internațional și Cooperare Judiciară – Ministerul Justiției, Biroului Național al României la Eurojust, Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, Șeful Biroului Național Interpol, Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Biroul SIRENE, Ministerului Afacerilor Interne, precum și magistrații români de legătură în Marea Britanie, Republica Franceză, Republica Italiană și Republica Moldova.

În cadrul întâlnirii au fost dezbătute aspecte de interes în materia cooperării judiciare, în special în următoarele domenii: Regulamentul 2023/1543 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 iulie 2023 privind ordinele europene de divulgare a probelor electronice și ordinele europene de păstrare a probelor electronice în cadrul procedurilor penale și pentru executarea pedepselor privative de libertate în urma unor proceduri penale; notița argintie – un nou tip de alertă/cerere de cooperare polițienească internațională care vizează urmărirea sau recuperarea activelor de origine infracțională; necesitatea modificării cadrului legislativ penal și procesual penal în vederea transpunerii Directivei (UE) 2024/1260 a Parlamentului European și a Consiliului din 24 aprilie 2024 privind recuperarea și confiscarea activelor; rezultatele finale ale proiectului RECOVER privind Regulamentul (UE) 2018/1805 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 noiembrie 2018 privind recunoașterea reciprocă a ordinelor de indisponibilizare și de confiscare.

Alte teme de interes care au fost puse în discuție au vizat aspecte privind transferul de proceduri in materie penală – Regulamentul 2024/3011 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 noiembrie 2024 privind transferul procedurilor în materie penală; verificări prealabile înainte de emiterea încheierii pentru constatate îndeplinite condițiile pentru solicitarea extrădării și aspecte de ordin practic referitoare la darea în urmărire internațională a persoanelor căutate pentru a fi arestate în vederea extrădării.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Pilotul Adrian Rus mai căzuse pe circuitul de la Brno înaintea accidentului fatal. Mărturia care capătă o semnificație dramatică
Pilotul român Adrian Rus, decedat în accidentul de pe circuitul Brno, mai trecuse printr-un incident pe aceeași pistă în 2025.  Accidentul fatal s-a produs la startul unei competiții desfășurate pe circuitul de la Brno, unde a fost implicat și pilotul austriac Filip Steinmayr. Potrivit informațiilor disponibile, motocicleta sportivului austriac s-a oprit imediat după start, iar […]
Pilotul Adrian Rus mai căzuse pe circuitul de la Brno înaintea accidentului fatal. Mărturia care capătă o semnificație dramatică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
14 iulie 2026
14 iulie 2026