Economic Local

Primăria Ciurea cheltuie jumătate de milion de euro pe tablete! Au fost depuse 11 oferte

Publicat: 17 iun. 2021
Sediul instituției din comuna Ciurea
Deși numărul de infectați scade, iar elevii învață în format clasic, primarul comunei Ciurea din județul Iași cumpără tablete pentru desfășurarea orelor on-line

Primăria Ciurea cumpără tablete pentru elevi, deși orele nu se mai țin în on-nline. La licitația organizată de autoritatea contractantă au fost depuse nu mai puțin de 11 oferte. Comisia de evaluare va alege oferta cu prețul cel mai mic

Primăria comunei Ciurea, județul Iași, cumpără tablete pentru desfășurarea orelor de curs on-line în învățământul preuniversitar, deși elevii au revenit la școală în fizic. Totul în contextul în care cazurile de infectare cu virusul SARS-CoV-2 au scăzut. Recent, autoritatea contractantă a lansat licitația pentru achiziția echipamentelor. Nu mai puțin de 12 oferte au fost depuse în cadrul procedurii, din partea: Orange România SA, Arlechin Total Distribution SRL, ABC Tehno Solutions SRL, Union Co SRL, Vodafone România SA, Altex România SRL, Starc4Sys SRL, Eurodidactica SRL, Elsaco Solutions SRL, Visual Fan SRL și Quartz Matrix SRL. Valoarea estimată a contractului este de 2.200.257 lei, aproape 500.000 de euro. Finanțarea este asigurată prin intermediul Programului Operațional de competitivitate 2014-2020, axa prioritară 2 – Tehnologia informației și comunicațiilor. Contribuția financiară a autorității locale este de 2 la sută.

Peste 1.000 de tablete vor ajunge în școlile din comuna Ciurea

În comuna Ciurea sunt înregistrați 1.361 de elevi în învățământul preuniversitar. Pe lista cu echipamente se află 1.361 de tablete, 115 laptopuri, 61 de camere web și 10 table interactive. Va fi asigurată și conexiunea la internet. În cadrul programului, vor fi dotați cu echipamente și 115 profesori din comună. La începutul lunii mai 2021 au fost stabilite scenariile pentru susținerea orelor în învățământul preuniversitar. Primarul comunei a precizat în urmă cu câteva săptămâni că echipamentele vor fi folosite în alt scenariu, în funcție de deciziile profesorilor.

„Obiectivul general al proiectului îl reprezintă facilitarea accesului la procesul de învățământ în mediul on-line în contextul pandemiei SARS-COV-2 prin dotarea școlilor din comuna Ciurea cu echipamente mobile din domeniul tehnologiei informației de tipul tabletelor școlare, inclusiv abonament internet pe o perioadă de 24 de luni, precum și a altor echipamente/dispozitive electronice necesare desfășurării activității didactice în mediul on-line în bune condiții în anul școlar 2020-2021. Proiectul vizează crearea premiselor tehnice de funcționare a procesului de învățământ în situația în care o parte din elevi sau toți trebuie să urmărească desfășurarea orelor de acasă”, se arată în obiectivul procedurii.

La Primăria Iași, contractul a fost câștigat de Orange România

În luna februarie 2021, Primăria Iași a apucat să semneze un contract pentru furnizarea unui lot de 3.000 de tablete pentru defășurarea cursurilor on-line în cadrul sistemului de învățământ preuniversitar. Orange România a câștigat licitația cu o ofertă de 2.030.790 lei, fără TVA, aproximativ 400.000 de euro. Furnizorul trebuie să se asigure că tabletele au următoarele specificații tehnice: sisteme de operare Android 10, 16 GB memorie internă, 3 GB RAM, slot micro SD cu suport până la 128 GB, cameră foto, greutate de maximum 550 grame etc. Va fi asigurată inclusiv conexiunea la internet pe o perioadă de 2 ani de la semnarea contractului.





Adauga un comentariu