Prima pagină » Local » Primăria Iaşi condamna manipulările și minciunile unor politicieni tributari unor grupuri de interese
Primăria Iaşi condamna manipulările și minciunile unor politicieni tributari unor grupuri de interese

Primăria Iaşi condamna manipulările și minciunile unor politicieni tributari unor grupuri de interese

20 oct. 2019, 18:00,
în Local

Printr-un comunicat de presă, Primăria Municipiului Iaşi a clarificat situaţia incidentelor de la mitingul din 20 octombrie de pe esplanada Oancea:

Referitor la incidentul și provocările create de persoane interesate în ziua de 20 octombrie, pe esplanada Oancea, Primăria Municipiului Iași face următoarele precizări:

  1. Orice cetățean are dreptul la liberă exprimare, în condițiile legii, indiferent de cauza susținută.
  2. Poliția Locală a intervenit prompt și a îndepărtat persoanele care provocau cetățenii, pentru a nu tulbura ordinea și liniștea publică.
  3. Manipulările și minciunile unor politicieni tributari unor grupuri de interese sunt inacceptabile.

Legat de subiectul construirii unor imobile în cartierul Tătărași, Primăria Municipiului Iași face următoarele precizări:

– Planul Urbanistic Zonal pentru strada Oancea nr. 20 a fost aprobat de către Consiliul Local Iași, în condiițile și cu respectarea tuturor prevederilor legale.

– Esplanada Oancea și spațiile verzi nu sunt afectate, așa cum rezultă din documentația depusă la dosar și din avizele obținute de la toate instituțiile abilitate, instituții care nu se află în subrdinea sau în coordonarea Primăriei Municipiului Iași (cum ar fi Agenția de Protecția Mediului, Inspectoratul de Stat în Construcții etc.).

– Primarul Municipiului Iași a cerut în mod expres, prin Autorizația de Construire, obligația realizării locurilor de parcare, extinderii spațiului verde, realizării de alei pietonale și acces auto.

Cu toate acestea, unul dintre parlamentarii Iașului, deputatul Marius Bodea, a continuat să intoxice atât opinia publică, cât și cetățenii din zona respectivă cu minciuni orientate politic. „Libertatea de exprimare este un drept al românilor câștigat la Revoluție, iar eu sunt primul care voi lupta până la capăt pentru acesta. Cu atât mai mult, nu voi permite ca adevărul să fie trunchiat de politruci de profesie, care nu s-au remarcat prin nimic în toată viața lor profesională înafară să încaseze bani de la stat prin funcții obținute de către nașii lor politici. Manipulările disperate ale acestora, în frunte cu deputatul Marius Bodea, mă obligă să apăr dreptul la corecta informare a ieșenilor. De aceea, voi depune plângere penală împotriva tuturor celor care instigă ieșeni împotriva altor ieșeni și, mai ales, împotriva Legii.

Astfel de metode sunt tipice regimului comunist, moștenit apoi de Liviu Dragnea și, iată, preluat de unii lupi în haine de oaie. Concret, în calitate de primar al Municipiului Iași, dator să reprezint interesele comunității și ca garant pentru pașnica conviețuire a tuturor persoanelor, indiferent de opțiuni și simpatii politice, voi depune plângere penală atât pe numele deputatului Bodea, cât și împotriva persoanelor care au tulburat ordinea publică și întrunirea cetățenilor din cartierul Tătărași. Iașul este un oraș al toleranței, în care primează dialogul și puterea argumentului, nu luptele de stradă, intoxicările publice și manipulările politrucilor de ocazie”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Reamintim că nu este pentru prima dată când deputatul Marius Bodea instigă opinia publică pe false subiecte. Una dintre cele mai revoltătoare acțiuni ale parlamentarului împotriva Iașului și ieșenilor a fost atunci când acesta a mințit opinia publică în legătură cu reabilitarea porții de la Cimitirul Evreiesc. Încercând să instige ieșeni contra ieșeni, chiar dacă de religii diferite, Marius Bodea și-a atras oprobiul organizațiilor naționale și internaționale, pe un subiect extrem de delicat în istoria României și a Iașului.

„Este doar o dovadă a micimii sufletești a acestui parlamentar care luptă practic împotriva Iașului. În ciuda evidenței, în ciuda documentelor, în ciuda explicațiilor oficialilor comunității evreiești, a continuat să persiste în minciună și manipulare. Astăzi, toată lumea vede că nu a fost decât un mincinos. La fel se întâmplă și cu așa-zisele scandaluri imobiliare: Bodea schimbă adresele poștale, confundă spațiul public cu cel privat, se comportă ca un adevărat bolșevic, cerând confiscarea unor proprietăți private – toate, în disprețul legii. Deja e prea mult! Cer liderilor responsabili din PNL să ia atitudine împotriva acțiunilor de intoxicare, manipulare și instigare, în timp ce organele statului își vor face datoria!”, a spus primarul Mihai Chirica.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`