Primăria Municipiului Iași scoate, în fiecare an, la licitație, prin Serviciul Administrare Parcări, un număr impresionant de locuri de parcare, în funcție de cerințele ieșenilor. Aceștia trebuie să liciteze pentru locul lor de parcare, iar cel mai scump contract atribuit până acum a fost de 1.500 de lei/lună.
Primăria Iași scoate, periodic, la licitație locuri de parcare
Primăria Iași a scos la licitație, până la data de 22 mai 2025, un număr de 700 de locuri de parcare. Anul acesta, cel mai mult s-a licitat pentru un loc de parcare de pe strada Sfântul Lazăr, din Zona Palas Mall, iar beneficiarul acestui loc plătește 1.500 de lei lunar.
„Este o licitație care este valabilă pe o perioadă de o lună de zile, cu patru licitații, cea cu 117 locuri de parcare. Postăm licitațiile marțea și joia și, zilnic, avem solicitări din partea cetățenilor din tot orașul. Unde se adună mai multe solicitări, acolo le scoatem la licitație. În total, până acum, au fost scoase la licitație 700 de locuri de parcare. Contractul cel mai scump licitat a rămas cel de pe strada Sfântul Lazăr. Aproximativ 10% dintre locurile de parcare au fost atribuite persoanelor cu dizabilități”, a spus Marian Nistor, șeful Serviciului de Administrare Parcări Iași.
Dintre cele 700 de locuri de parcare scoase la licitație până acum, 10% dintre acestea au fost atribuite persoanelor cu dizabilități. Pentru atribuirea gratuită a locurilor de parcare, persoanele îndreptățite trebuie să depună cererea tip care se regăsește pe site-ul primăriei, la secțiunea „Informații – Serviciul Administrare Parcări”, la care vor anexa documentele prezentate în cerere. Au existat, în trecut, situații în care o licitație o fost anulată pentru că locul de parcare a fost atribuit unei persoane cu dizabilități.
Serviciul de Administrare Parcări va achiziționa parcometre noi
Serviciul de Administrare Parcări va achiziționa aproximativ 10-15 noi parcometre noi, care vor fi amplasate în zonele centrale, în locul celor care nu mai au garanție sau al celor care sunt uzate.
„Avem de cumpărat parcometre aproximativ 10 sau 15, în funcție de cât costă. În parcările publice cu plată, acolo unde nu se găsește dovada achitării contravalorii staționării, se emite amendă pentru neplata parcării”, a adăugat Marian Nistor.
În Iași sunt peste 60.000 de locuri de parcare, iar dintre acestea, un număr de 15.000 sunt în administrarea serviciului de parcări. Licitația pentru construirea parcării supraterane, mult-așteptată de ieșeni, a fost desemnată de Primăria Iași. Spațiul ce va fi construit va avea 280 de locuri de parcare, cu o structură de tip demisol + parter + 4 etaje + terasă. Astfel, se vor mai adăuga locuri noi de parcare în oraș. Viitoarea parcare va beneficia de două accese auto din strada Mușatini, fiecare cu o lățime de 7 metri, permițând circulația în ambele sensuri.
Primăria Municipiului Iași a scos la licitație, până acum, un număr de 700 de locuri de parcare. Aproximativ 10% dintre acestea au fost atribuite gratuit persoanelor cu dizabilități.