Ziua Națională a României a fost marcată, vineri, 1 decembrie 2023, printr-o serie de manifestări oficiale de tradiţie, dar şi prin deschiderea amenajărilor specifice organizate de Primăria Municipiului Iași cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă.
Astfel, aprinderea iluminatului festiv montat cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă a avut loc în seara aceleiași zile, în zona bradului de pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, în fața sediului Primăriei Municipiului Iași.
Mai întâi a fost aprins iluminatul festiv în zona centrală
După cum am anunțat încă din urmă cu două săptămâni, mai întâi a fost aprins iluminatul festiv în zona centrală, apoi – etapizat – în celelalte zone pe care sunt montate instalații luminoase.
Compania contractată de Primăria Municipiului Iași (Flash Lighting Services SA) montează și figurinele și instalațiile electrice de iluminat festiv de-a lungul principalelor artere din zona centrală. Este vorba despre 314 figurine luminoase cu dimensiuni între 1mx2m – 1,5mx2m, 247 de traversări luminoase pe șufă transversală cu dimensiuni între 5mx1m – 6mx1,5m, trei tuneluri luminoase, cinci figurine 3D de 2 – 2,5 metri (pe pietonalul Ștefan cel Mare) etc.
Ornamentele luminoase stradale au fost montate în următoarele zone/ străzi: pietonalul și bulevardul Ștefan cel Mare, Piața Unirii, Piața Palatului Culturii, bd Carol I și aleea Grigore Ghica Vodă, str. Palat, bd. Independenței, str. Arcu, str. Gavriil Musicescu, str. I. C. Brătianu, str. Sărărie și str. Elena Doamna (între str. Sărărie și str. A. Panu) și str. A. Panu. Astfel de ornamente au fost montate în ultimele zile și în Rond Fundație și pe Pasajul Nicolina, Pasajul Bucium, Pasajul Păcurari și Pasajul Alexandru cel Bun.
Aprinderea urmează să fie finalizată până la sfârșitul acestei săptămâni
Toate aceste ornamente au fost montate, iar în această perioadă sunt conectate la rețeaua de energie electrică, aprinderea urmând să fie finalizată până la sfârșitul acestei săptămâni.
La rândul său, Servicii Publice SA a cumpărat pentru această iarnă peste 800 de brazi în ghivece. Alți 26 de brazi mari sunt decorați cu instalații luminoase și montați astfel: pietonalul Ștefan cel Mare și în Piața Unirii, Piața Palatului Culturii, Parcul Copou, Parcul Expoziției, Păcurari (Mimoza), Tătărași (Oancea), Nicolina (Esplanada I), Alexandru cel Bun (Piața Voievozilor), Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Episcopia Romano-Catolică. Echipele Servicii Publice SA au mai montat brazi între 3 și 4 metri la diverse instituții, precum Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” (Rectorat), Colegiul „Emil Racoviță”, Universitatea de Științe Vieții „Ion Ionescu de la Brad”, Hotel Nicolina, Spitalul „DR. C. I. Parhon” și Biserica „Sf. Iulian din Tars”. Servicii Publice SA mai are de montat patru brazi între 3 și 4 metri.
În concluzie, amenajările specifice Sărbătorilor de Iarnă sunt în curs și se apropie de finalizare.
Trebuie amintit faptul că Ordonanța de Urgență nr. 90 din 27 octombrie 2023 (pentru aprobarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2023 în vederea încadrării în ținta de deficit bugetar asumată prin Programul de convergență) interzice autorităților publice locale (cum este Primăria Municipiului Iași) să facă anumite tipuri de cheltuieli (reparații curente, obiecte de inventar, cărți etc.) și impune acestora o limită a cheltuielilor lunare la media cheltuielilor de același tip din primele nouă luni ale anului.
În aceste condiții de austeritate bugetară, Primăria Municipiului Iași a marcat Ziua Națională și a organizat Sărbătorile de Iarnă atât cu atenție față de așteptările ieșenilor, cât și cu decență și empatie față de situația actuală a economiei naționale, cu atât mai mult cu cât trebuie să asigure funcționarea orașului și continuitatea unor servicii publice esențiale, dar și costisitoare, precum încălzirea (care presupune cheltuieli de peste 180 de milioane de lei anual), transportul în comun, iluminatul public etc.
E foarte bun si asa, altii nici macar atat nu au.
Cat au furat ma mir ca au facut si atat.Speram ca la anul va fi mai bine poate vom avea si noi oameni capabili sa faca ceva .
ioan
decembrie 6, 2023 la 8:43 pm
la anul nu vor mai fi bani deloc de iluminat festiv, s.a. avand in vedere ca vor fi alegeri locale parlamentare si prezidentiale. toi banii vor fi directionati catre campaniile electorale in teritoriu
Cel mai mare cartier și circulat Bularga/Zona industriala nu are aproape nimic nici Dacia , Alexandru, Tătărași , Păcurari. Se fura banii din buget și DNA doarme.
Aroganta si lipsa de respect a primarului, se arata iar si iar. Autorizatii de constructie peste autorizatii, parcari cu sume enorme, nicio strada sau parcare construita, un transport public deficitar si inuman,cheltuieli nejustificate, etc. Asta e primarul de care iesenii vor scapa anul viitor.