Prima pagină » National » Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, arestat preventiv, după ce a încălcat termenii controlului judiciar, a ajuns la spital
Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, arestat preventiv, după ce a încălcat termenii controlului judiciar, a ajuns la spital

Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, arestat preventiv, după ce a încălcat termenii controlului judiciar, a ajuns la spital

21 mai 2025, 23:59,
Redacția BZI în National

Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, arestat preventiv, miercuri seară, după ce a încălcat termenii controlului judiciar, a ajuns la spital în prima seară de arest. El se află la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti.

Vlad Oprea, primarul PNL al oraşului Sinaia, ridicat de poliţie după ce pe numele său a fost emis mandat de arestare preventivă pentru că a încălcat termenii controlului judiciar în dosarul în care este inculpat pentru corupţie, a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, miercuri seară, în jurul orei 22:00, au declarat pentru News.ro surse judiciare.

Primarul a acuzat stări de rău

Primarul a acuzat stări de rău în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, situat în municipiul Câmpina. În primă fază el a fost dus la Spitalul din Câmpina, de unde a fost trimis la Ploieşti, la cel mai mare spital din judeţul Prahova.

Edilul ar acuza probleme cardiologice, afirmă sursele citate.

Nu este prima dară când Vlad Oprea ajunge la spital în timpul unor proceduri judiciare. În luna ianuarie a acestui an, în timpul percheziţiilor făcute de procurorii DNA la locuinţa sa din Sinaia, Vlad Oprea a acuzat stări de rău, fiind transportat cu ambulanţa la spital. A doua zi, a fost dus la audieri, la sediul DNA din Bucureşti.
Primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea, a fost ridicat de către poliţişti, miercuri după-amiază, de la locuinţa sa, în baza mandatului de arestare emis de judecătorii bucureşteni care au admis solicitarea DNA de înlocuire a controlului judiciar pe cauţiune cu arestul preventiv.

Curtea de Apel Bucureşti a respins, miercuri, contestaţia depusă de Vlad Oprea la decizia luată săptămâna trecută de Tribunalul Bucureşti privind înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar pe cauţiune cu arestul preventiv.

Vlad Oprea s-a aflat sub control judiciar pe cauţiune

Vlad Oprea s-a aflat sub control judiciar pe cauţiune cu interdicţia de a exercita mandatul de primar, după ce DNA l-a pus sub acuzare, procurorii susţinând că a cerut bani pentru întocmirea la nivelul primăriei a unui plan urbanistic zonal. Oprea s-a aflat sub control judiciar pe cauţiune, fiind inculpat pentru luare de mită, operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, abuz în serviciu, fals în declaraţiile de avere, spălare de bani. Prin ordonanţa privind controlul judiciar, edilului i s-au impus interdicţia de a părăsi teritoriul României, de a comunica cu mai multe persoane din primărie, şi i s-a atras atenţia că dacă va încălca cu rea-credinţă interdicţiile, măsura poate fi înlocuită cu arestul preventiv sau cu arestul la domiciliu.

Săptămâna trecută, vineri, Tribunalul Bucureşti a admis propunerea formulată de DNA privind arestarea preventivă pe motiv de încălcare a termenilor controlului judiciar de către Vlad Oprea. Acesta a contestat decizia judecătorilor.

În spaţiul public, Vlad Oprea a susţinut că afirmaţiile privind încălcarea termenilor controlului judiciar în ceea ce îl priveşte sunt ”complet nereale şi reprezintă pure speculaţii”.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 august 2026
22 august 2026