Actualitate

Primarul Nicușor Dan, după incendiul de la Institutul „Matei Balș”: „Nu au existat probleme cu căldura!“

Publicat: 29 ian. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Primarul Nicușor Dan după incendiul de la Institutul Matei Balș Nu au existat probleme cu căldura
Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat vineri, 29 ianuarie, după incendiul de la Institutul „Matei Balș“, că în ultima săptămână nu au existat probleme de căldură la aceasta unitate medicală și nici la blocurile din jur.

Nicușor Dan a propus realizarea unui audit al instalațiilor, inclusiv electrice, la cele 19 spitale care țin de municipalitate.

„Pentru că a fost o speculație de presă cu privire la căldura de la Matei Balș, am discutat atât cu Termoenergetica, cât și cu call-centerul care primește telefoane pe situația căldurii, în ultima săptămână nu au existat probleme de căldură la Matei Balș și nici la blocurile din jur”, a declarat Nicușor Dan.

Nicușor Dan: „Au fost controale și nu au găsit probleme”

Edilul Capitalei a precizat că după tragedia de la Piatra Neamț a existat un control mixt în spitalele noastre ISU și DSP.

„Din punctul de vedere al situației la incendiu nu au găsit probleme. Spitalele noastre sunt gata să ofere orice fel de sprijin pentru pacienții care nu mai pot fi tratați la Balș. Nu e o problemă cu spațiile libere în spitale”, a menționat Nicușor Dan.

„E o tragedie care ne obligă să fim solidari”

Primarul Capitalei a propus realizarea unui audit al instalațiilor, inclusiv electrice, la cele 19 spitale care țin de municipalitate.

„E o tragedie care ne obligă să fim solidari și, mai ales, să fim responsabili. Trebuie să îmbunătățim siguranța din spitale, atât cât cele care țin de MS, dar și cele care țin de PMB. Trebuie să facem investiții în spitale, Am decis ca în bugetul pentru 2021 să introducem un capitol care să se refere atât la un audit al instalațiilor electrice și alte instalații tehnice din cele 19 spitale din administrarea PMB, cât și bani pentru intervenții pentru remediarea problemelor pe care le-am găsi acolo”, a mai spus Nicușor Dan.

Primarul, contrazis de oamenii care stau la blocurile din jur

Mai multe persoane s-au adunat în fața Institutului „Matei Balș“ nemulțumiți de faptul că în zonă au fost probleme cu căldura în ultimele zile.

„Noi nu am avut căldură mai multe zile. Cum poate spune primarul că am avut căldură. Aceeași problemă a fost și la spital: nu a fost căldură!“, a spus o femeie revoltată de situațiai căldurii din Capitală.

Incendiu la Institutul „Matei Balş”

Un incendiu a izbucnit în vineri dimineaţă într-un corp de clădire al spitalului Matei Balş. Au fost evacuaţi în jur de 120 de pacienţi. Iniţial autorităţile au anunţat trei victime, iar un pacient în stare gravă a fost intubat, dar a murit şi el. Ulterior, au apărut informații că ar fi fost găsită o a cincea persoană decedată.

Comandantul Orlando Șchiopu, cel care a coordonat intervenția de la Institutul Matei Balș din Capitală, a anunțat că 102 persoane au fost evacuate în urma incendiului care a afectat instituția vineri dimineața.

Rudele pacienților internați la Institutul Matei Balș, unde un pavilion a luat foc în această dimineață, s-au adunat în fața spitalului pentru a afla informații despre cei dragi. 4 oameni au murit și peste 100 de pacienți au fost transferați fie în alte spitale, fie în alte pavilioane ale institutului.

Adauga un comentariu