Prima pagină » Actualitate » Primarul staţiunii Sinaia, acuzat că a luat mită de la patronul companiei Nordis. Edilul ar fi cerut şi primit, în două tranşe, suma totală de 238.000 euro
Primarul staţiunii Sinaia, acuzat că a luat mită de la patronul companiei Nordis. Edilul ar fi cerut şi primit, în două tranşe, suma totală de 238.000 euro

Primarul staţiunii Sinaia, acuzat că a luat mită de la patronul companiei Nordis. Edilul ar fi cerut şi primit, în două tranşe, suma totală de 238.000 euro

22 ian. 2025, 23:59,
Redacția BZI în Actualitate

Primarul staţiunii Sinaia, Vlad Oprea, ar fi pretins de la Vladimir Ciorbă şi ar fi primit, indirect, de la reprezentanţii firmei SC Nordis Best Construct mită în valoare de aproape 240.000 euro pentru a facilita obţinerea documentaţiei necesare construirii în oraş a unui hotel / aparthotel, au precizat miercuri surse judiciare citate de Agerpres.

Conform acestor surse, Vlad Oprea ar fi acuzat de luare de mită în formă continuată, efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, abuz în serviciu şi spălare a banilor.

Edilul ar fi cerut şi primit, în două tranşe, suma totală de 238.000 euro

Edilul ar fi cerut şi primit, în două tranşe, suma totală de 238.000 euro pentru a facilita obţinerea de către Nordis Management SRL a aprobării PUZ-ului necesar pentru construirea unui hotel/aparthotel în Sinaia, dar şi pentru a facilita emiterea certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construire, precum şi a celorlalte avize necesare realizării investiţiei, arată sursele citate.

Conform acestora, o parte din suma de 238.000 euro încasată de Privacons, firmă controlată decizional de Oprea Vlad Gheorghe, ar fi fost folosită pentru achiziţionarea de către acesta a unei staţii de betoane din Turcia, în valoare de 133.800 euro.

De asemenea, în perioada 2021- 2024, Vlad Oprea ar fi deţinut şi administrat în fapt, prin intermediul unor persoane interpuse firma Privacons SRL şi ar fi efectuat în mod repetat operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, fapte incompatibile cu funcţia deţinută, obţinând astfel, pentru sine şi pentru altul, foloase necuvenite, arată sursele judiciare indicate.

Totodată, Vlad Oprea este acuzat că, în perioada iulie 2019-ianuarie 2024, ar fi permis desfăşurarea activităţii neautorizate de prestare a serviciilor de alimentaţie publică pentru un restaurant din Sinaia în scopul obţinerii de către Privacons de foloase necuvenite.

Denunţ formulat de către patronul Nordis

Potrivit altor surse judiciare, citate de News.ro și G4.Media.ro, Vlad Oprea a intrat în atenţia procurorilor anticorupție de la DNA ca urmare a unui denunţ formulat de către patronul Nordis, omul de afaceri Vladimir Ciorbă, care este și soțul fostei deputate PSD Laura Vicol.

Conform anchetatorilor, o parte dintre banii primiți din șpăgi ar fi fost folosiți de edil pentru a-și cumpăra un castel în Orthez, Franța, notează știrileprotv.ro.

Ancheta procurorilor anticorupție a început după investigația Recorder „Cartelul din Carpați”.

Investigația Recorder a devăzluit că Vlad Oprea, care conduce Sinaia de 20 de ani, are o avere impresionantă și că a făcut investiții imobiliare de lux în Franța în numele unui grup de investitori.

Oprea și-a construit o vilă imensă, de circa o mie de metri pătrați, chiar în inima stațiunii Sinaia, într-o zonă considerată rezervație arhitecturală, lângă clădiri emblematice precum Cazinoul din Sinaia, hotelul Palace și Mănăstirea Sinaia. Casa aparține în acte firmei Privacons, deținută de mama primarului, însă este locuită de Vlad Oprea.

Vizat, de-a lungul timpului de mai multe denunțuri și anchete penale, Vlad Oprea a scăpat de fiecare dată de problemele cu legea.

Vlad Oprea i-a facilitat lui Lucian Bode construirea unei vile de vacanță la Sinaia, trecută pe numele fiului liderului PNL. Terenul pe care s-a ridicat această construcție a fost cumpărat de Lucian Bode de la sora primarului Oprea, la un preț cu mult sub cel al zonei.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Restricții asupra sistemului satelitar folosit de armata ucraineană. Ordinul ar fi venit din interiorul Casei Albe
Casa Albă ar fi cerut limitarea sistemului satelitar Starshield folosit de armata ucraineană, potrivit unei investigații Reuters. Măsura a afectat utilizarea dronelor și comunicațiile militare, pe fondul tensiunilor dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski. Potrivit Reuters, doi oficiali americani și un oficial occidental informați despre situație au declarat că responsabilii Departamentului Apărării al Statelor Unite […]
Restricții asupra sistemului satelitar folosit de armata ucraineană. Ordinul ar fi venit din interiorul Casei Albe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
17 octombrie 2026
17 octombrie 2026