Prima pagină » National » Primarul Sucevei, condamnat pentru acces ilegal la informații confidențiale
Primarul Sucevei, condamnat pentru acces ilegal la informații confidențiale

Primarul Sucevei, condamnat pentru acces ilegal la informații confidențiale

07 mart. 2025, 15:40,
Redacția BZI în National

Vasile Rîmbu, actualul primar al Sucevei și fost manager al Spitalului Județean în momentul izbucnirii primului focar major de Covid-19 din România, a fost condamnat la un an și patru luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei.

Decizia Tribunalului Suceava nu este definitivă, iar Rîmbu își poate continua activitatea fără consecințe imediate, atâta timp cât respectă condițiile impuse de instanță.

Ce acuzații i se aduc lui Vasile Rîmbu

Dosarul penal îl vizează pe Rîmbu pentru că, în timpul anchetei privind gestionarea pandemiei la Spitalul Județean Suceava, ar fi încercat să obțină informații nepublice prin intermediul unor persoane din cadrul instituției. Potrivit DNA, acesta ar fi folosit relațiile sale pentru a accesa documente confidențiale legate de infectările masive cu Covid-19.

Interceptările telefonice dintre fiica lui Rîmbu și jurista spitalului arată că fostul manager a încercat să afle detalii despre investigația deschisă de procurori în martie 2022, privind răspândirea necontrolată a virusului în unitatea medicală și în comunitate.

Deși condamnat, Rîmbu nu va executa nicio perioadă de detenție, ci va fi supravegheat timp de doi ani, perioadă în care trebuie să respecte mai multe obligații, inclusiv raportarea la Serviciul de Probațiune Suceava și informarea autorităților despre orice schimbare de domiciliu sau loc de muncă.

Primar ales, în ciuda trecutului controversat

În iunie 2024, Vasile Rîmbu a candidat din partea PSD și a câștigat alegerile pentru Primăria Sucevei, punând capăt unei dominații liberale de 20 de ani. Deși implicat în acest dosar penal, el rămâne la conducerea orașului, în așteptarea unei eventuale decizii definitive a instanței.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Guvernul Tomac, în fața celui mai important test. Ce riscă Nicușor Dan dacă Executivul nu obține votul Parlamentului
Guvernul Tomac are nevoie de 233 de voturi pentru învestire. Un eșec în Parlament ar putea declanșa tensiuni politice majore și ar afecta direct începutul mandatului președintelui Nicușor Dan. Formarea noului Executiv reprezintă una dintre cele mai importante provocări politice ale momentului. Guvernul Tomac se află în plin proces de negociere cu partidele parlamentare, însă […]
Guvernul Tomac, în fața celui mai important test. Ce riscă Nicușor Dan dacă Executivul nu obține votul Parlamentului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
10 iunie 2026
10 iunie 2026