Prima pagină » Local » Primele containere din spitalul mobil pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19 ar putea ajunge în această seară la Leţcani
Primele containere din spitalul mobil pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19 ar putea ajunge în această seară la Leţcani

Primele containere din spitalul mobil pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19 ar putea ajunge în această seară la Leţcani

26 mai 2020, 20:55,
în Local

O mică parte din containerele şi echipamentele ce compun spitalul mobil pentru tratarea pacienţilor cu COVID -19 din Leţcani ar putea ajunge în această seară în judeţul Iaşi, la parcul Transagropolis.
Spitalul mobil este benefic pentru locuitorii Regiunii Moldovei, însă singura problemă ţine de maniera în care Maricel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, a gestionat licitaţia de atribuire a contractului. Pe cât de benefică este unitatea medicală atât pentru pacienţii cu COVID -19, cât şi pentru alte afecţiuni în viitor, pe atât de rau-voitoare a fost intenţia şefului Consiliului Judeţean Iaşi de a manipula situaţia şi de a încerca să fraudeze o procedură publică. Pentru acest spital s-au plătit peste 13,2 milioane de euro din bani publici, fonduri care însă au fost manipulate de Maricel Popa, fără respectarea legii

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Cine sunt tatăl și sora Valentinei Tănăsie, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt
Tatăl Valentinei Tănăsie, Petre Tănăsie, este cunoscut în Filiași pentru activitatea sa muzicală, în timp ce sora victimei, Eliza Tănăsie, activează în domeniul înfrumusețării și a colaborat cu persoane cunoscute din industria muzicală. Moartea Valentinei Ioana Tănăsie a provocat o puternică reacție în comunitatea din Filiași, orașul din județul Dolj de unde era originară tânăra. […]
Cine sunt tatăl și sora Valentinei Tănăsie, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
28 septembrie 2026
28 septembrie 2026