Apare primul bilanț al morților, după ce Israelul a fost atacat cu rachete de Hamas. Datele sunt preliminarii și cu siguranță odată cu scurgerea orelor vor crește. Premierul Israelului a promis că riposta va fi una extrem de dură.
Cel puțin 22 de persoane au fost ucise de la începutul atacului masiv al grupării teroriste Hamas, susține Magenul David Adom. Peste 70 de persoane sunt rănite grav. De asemenea, preşedintele consiliului regional Shaar ha-Negev a fost ucis într-un schimb de focuri. Serviciul de urgență Magen David Adom spune că cel puțin 22 de persoane au fost ucise de la începutul atacului masiv al grupării teroriste Hamas. Există peste 70 de persoane grav rănite, potrivit unui purtător de cuvânt.
Celulele teroriste ale grupării din Gaza s-au infiltrat în mai multe comunități din sudul țării. Se așteaptă ca bilanțul victimelor să crească, notează Times of Israel. De asemenea, preşedintele consiliului regional Shaar ha-Negev, Ofir Liebstein, a fost ucis în timpul luptelor cu teroriștii Hamas sâmbătă dimineață, conform autorităților locale.
„Ofir a fost ucis când a mers să apere un oraș în timpul atacului terorist”, precizează consiliul. Adjunctul șefului consiliului, Yossi Keren, îi ține în prezent locul. Times of Israel notează și că Hamas publică imagini care arată cum membrii săi capturează mai mulți soldați israelieni în timpul unui atac asupra unei baze militare de la granița cu Fâșia Gaza. Alte clipuri care circulă online pretind că arată civili israelieni luați ostatici de grupul terorist.
Marcel Ciolacu: 790 de pelerini români sunt în Israel
Sunt 790 de pelerini români în acest moment în Israel, spune premierul Marcel Ciolacu. Alături de ministrul de Externe, acesta caută soluții să-i aducă acasă.
„Împreună cu doamna ministru de Externe căutăm variantele ca să-i aducem cât mai repede acasă. După cum bine știți, în acest moment sunt închise toate aeroporturile din Israel”, a spus, sâmbătă, Ciolacu, întrebat dacă vreun român din Israel a cerut ajutorul autorităților române.
Deocamdată, spune premierul, s-a dat o avertizare de stare de război: „vom vedea evoluează lucrurile”. Prim-ministrul a precizat că nu este niciun român rănit sau în zona directă de conflict.
Mai devreme, Ciolacu a cerut și ca atacurile Hamas să înceteze.