Prima pagină » Actualitate » Primul senator care pleacă din PSD după scandalul moțiunii împotriva lui Ilie Bolojan
Primul senator care pleacă din PSD după scandalul moțiunii împotriva lui Ilie Bolojan

Primul senator care pleacă din PSD după scandalul moțiunii împotriva lui Ilie Bolojan

28 apr. 2026, 12:24, 5 ,
Redacția BZI în Actualitate

Tensiunile din interiorul Partidului Social Democrat continuă să producă efecte în Parlament, după ce senatorul Victoria Stoiciu a anunțat oficial că își dă demisia din PSD. Decizia vine pe fondul controverselor legate de moțiunea de cenzură inițiată împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, moțiune susținută de PSD împreună cu Alianța pentru Unirea Românilor.

Victoria Stoiciu, demisie din Partidul Social Democrat

Victoria Stoiciu, senator și fost vicepreședinte al PSD, a transmis public că părăsește partidul deoarece nu mai este de acord cu direcția politică adoptată de conducerea formațiunii. Aceasta a explicat că decizia a venit imediat după ce a refuzat să semneze moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, considerând că alianța politică din spatele acestui demers reprezintă o abatere gravă de la principiile sale.

„Astăzi mi-am înaintat oficial demisia din Partidul Social Democrat. Decizia vine ca un pas firesc după ce ieri am refuzat să semnez moțiunea de cenzură, marcând momentul în care viziunea mea și direcția actuală a partidului au intrat pe contrasens total”, a transmis Stoiciu.

Aceasta a subliniat că, în opinia sa, este esențială menținerea unui „cordon sanitar” față de formațiunile extremiste și a avertizat că orice colaborare politică în acest sens poate avea consecințe grave pe termen lung.

În declarația sa, fosta senatoare PSD a făcut referire la lecțiile istoriei, susținând că ascensiunea mișcărilor extremiste nu se produce brusc, ci treptat, prin compromisuri politice repetate.

„Consider că este nevoie de un cordon sanitar absolut care să mențină forțele extremiste în izolare politică totală. Orice încălcare a acestui principiu nu reprezintă doar o eroare tactică, ci o normalizare a fascismului. Pas cu pas, până când monstrul va fi prea mare ca să îl răpunem”, a mai declarat aceasta.

Stoiciu a făcut trimitere și la experiența istorică a Europei interbelice, subliniind că partidele democratice au greșit atunci când au făcut concesii în fața extremismului. În acest context, ea a invocat exemplul social-democraților germani, despre care spune că mențin o distanță fermă față de astfel de formațiuni politice.

„Istoria este cel mai bun profesor. Ascensiunea fascismului în perioada interbelică nu s-a produs subit. A fost rezultatul unor concesii repetate făcute de forțele democratice”, a explicat Stoiciu.

Ruptură totală de PSD

În finalul mesajului său, Victoria Stoiciu a anunțat că nu mai poate continua colaborarea cu PSD, considerând că partidul s-a îndepărtat de valorile democratice pe care ea le susține.

„Nu pot și nu voi gira niciodată normalizarea fascismului. Este o linie roșie peste care nu se poate trece. Din păcate, drumurile noastre se despart aici”, a transmis aceasta, mulțumindu-le colegilor pentru colaborările anterioare.

Demisia vine într-un moment de tensiune majoră în interiorul social-democraților, după ce conducerea partidului, în frunte cu Sorin Grindeanu, a decis susținerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, în alianță cu AUR.

Această decizie a generat reacții contradictorii în interiorul partidului, unii parlamentari exprimându-și public nemulțumirea față de colaborarea cu formațiunea condusă de George Simion.

Victoria Stoiciu nu este singurul parlamentar care a părăsit PSD în ultima perioadă. Săptămâna trecută, și deputatul Petre Emanoil Neagu a demisionat din partid, pe fondul acelorași tensiuni politice generate de schimbările de strategie ale conducerii social-democrate.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Guvernul Ilie Bolojan anunță plafonarea facturilor!
Guvernul Ilie Bolojan anunță plafonarea facturilor. Pachetul de măsuri este menit să tempereze creșterea costului vieții: „Ordonanța Siguranței Energetice”. Măsura fixează pentru următoarele 12 luni un scut împotriva scumpirilor la gaze, mizând pe stabilitate într-o perioadă economică încă fragilă. Obiectivul este să fie evitată o explozie a facturilor înaintea iernii următoare și să se ofere […]
Guvernul Ilie Bolojan anunță plafonarea facturilor!
Comentarii
  • Ovidiu Machidon

    Unde vede această senatoare fasciști? Ce sunt aceste aberații? Senatoarea Victoria Stoiciu îi crede proști pe români?

    Bine ar fi dacă pleacă de tot din Parlamentul României deoarece nu are proprietatea cuvintelor!

    Pe viitor sper că românii nu vor vota acele formațiuni politice în care profilul acesta de candidat va *ateriza*.

    Victoria Stoiciu NU poate fi O PIERDERE PENTRU ROMÂNIA!

  • PSD a „sufocat” toate partidele cu care au făcut alianță la guvernare, ptr a-și proteja baronii la nivel central sau in teritoriu. Mai puțin UDMR. A venit rândul AUR. Să nu-mi spuneți că nu v-am zis.

  • Delireaza pe o temă despre care nu știe mare lucru!Dati-o afara!Nu o băgați în seamă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
29 aprilie 2026
29 aprilie 2026