Prima pagină » Local » Prins la volan cu permis fals din Transnistria. Bărbatul nu avea drept de a conduce în România
Prins la volan cu permis fals din Transnistria. Bărbatul nu avea drept de a conduce în România

Prins la volan cu permis fals din Transnistria. Bărbatul nu avea drept de a conduce în România

07 iul. 2025, 11:19,
Redacția BZI în Local

Un tânăr de 21 de ani din Republica Moldova a fost depistat de polițiștii de frontieră din PTF Rădăuți Prut conducând un autoturism cu un permis emis în Transnistria – document nerecunoscut de statul român. În urma verificărilor, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere valabil, iar pe numele său au fost demarate cercetări penale.

„Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări cu privire la un cetățean din Republica Moldova care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere nerecunoscut de statul român.

În data de 07 iulie a.c., în jurul orei 02.00,  în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut–ITPF Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, un cetăţean din Republica Moldova, în vârstă de 21 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în Polonia.

Tânărul a prezentat la control un permis de conducere eliberat de către autorităţile din regiunea Transnistria, având imprimate datele și fotografia sa, document ce nu este recunoscut de statul român. Colegii noștri au efectuat verificări specifice în urma cărora a rezultat că cetățeanul în cauză nu deține permis de conducere.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări, în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, la finalizarea cercetărilor, urmând a se lua măsurile legale care se impun”, au transmis polițiștii de frontieră.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine
Incident naval în Marea Neagră, în Zona Economică Exclusivă a României. O navă comercială a fost avariată, iar autoritățile analizează posibilitatea unui impact cu o dronă maritimă sau a exploziei unei mine. Un nou incident naval în Marea Neagră a fost semnalat în noaptea de 23 spre 24 iulie, în apropierea graniței maritime a României. […]
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 iulie 2026
25 iulie 2026