Prima pagină » Actualitate » Prințul Mihai Dimitrie Sturdza, înmormântat la Iaşi – FOTO,VIDEO

Prințul Mihai Dimitrie Sturdza, înmormântat la Iaşi – FOTO,VIDEO

20 iun. 2020, 12:53,
în Actualitate

Prințul Mihai Dimitrie Sturdza va fi înmormântat astăzi la Iaşi după cum a fost ultima sa dorinţa. Mihai Dimitrie Sturdza îşi va duce somnul de veci în cavoul familiei din cimitirul Eternitatea.

Funerariile au loc în condiţii speciale din cauza situaţiei grele provocate de virusul Corona. Pentru ca totul să se desfăşoare în coditii normale se va respecta distanța socială, iar celor prezenți li se recomandă să poarte mască de protecție. La eveniment este prezent şi primarul Iaşului Mihai Chirica.

Familia Prințului Sturdza are o rugăminte pentru cei care vor veni să-i aducă un ultim omagiu: în loc de flori, să direcționeze mai degrabă bugetul pentru această cheltuială către cei aflați în nevoie. Un exemplu este Asociația „Glasul Vieții” care se ocupă de susținerea copiilor defavorizați.

Prințul Mihai Dimitrie Sturdza s-a stins din viaţa la vârsta de 85 de ani la Paris.

Prințul Mihai Dimitrie Sturdza, înmormântat la Iaşi

Mihai Dimitrie Sturdza s-a născut la București, în 1934, fiu al Prințului Dimitrie Sturdza și al Ilenei Manu. A urmat școala primară la Iași și liceul la București. În urma unei acuzații de nedenunțare a unui complot, sub regimul comunist, este arestat în 1952 și condamnat la doi ani de muncă silnică.

Supraviețuiește închisorilor comuniste și este eliberat în 1954. În ciuda regimului ostil, reuşește să se înscrie la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, pe care o va absolvi în 1960.

În 1963 are șansa să părăsească țara și se stabilește în Franța, la Paris. Este diplomat al Institutului de Ştiinţe Politice din Paris, iar în perioada 1968-1985, a lucrat în cadrul Departamentului de Schimburi Culturale şi Ştiinţifice al Ministerului Afacerilor Externe din Franța.

În aceeași perioadă a fost interpret oficial pentru limba română pentru doi președinți ai Franței, generalul Charles de Gaulle şi Valery Giscard d’Estaing. Pe primul l-a însoțit în 1968 în vizită oficială în România.

Viaţa privată a lui Mihai Dimitrie Sturdza

În 1969 s-a căsătorit cu Isabelle Frotier de Bagneux, cu care a avut doi copii, prinții Dimitri și Adrian Wandrille.

Între 1986-1995 a fost redactor, pentru secțiunea politică, în cadrul Departamentului român al Postului de radio „Europa liberă” din Munchen.

A reușit să traverseze cu eleganță prin două secole, să vadă apusul unei lumi și instalarea comunismului în România, apoi căderea acestui regim și lumea care i-a urmat. Și-a dedicat viața studiului istoriei, în special genealogiei, istoriei familiilor importante din sud-estul Europei, statutului internațional al provinciilor române și relațiilor româno-ruse. Om de vastă cultură, studiile sale valoroase au fost publicate de edituri importante din Paris, Munchen, București și Iași.

Prima să opera majoră a fost „Dictionnaire historique et généalogique des grandes familles de Grèce, d’Albanie et de Constantinople”, publicată la Paris în 1983 și reeditată în 1999, care i-a adus Premiul Academiei Internaționale de Genealogie și Studii Heraldice. În 2016 a fost distins cu Premiul Academiei Române pentru lucrarea „Familiile boiereşti din Moldova şi Ţara Românească. Enciclopedie istorică, genealogică şi biografică”, al cărei coordonator şi autor principal a fost.

Ultima sa dorinţă a fost aceea de a fi înmormântat la Iaşi.

Prințul Mihai Dimitrie Sturdza a fost capul familiei Sturdza și stră-stră-nepotul Prințului Mihail Sturdza, Domn al Moldovei între 1834 și 1849, fiind, în același timp, descendent al familiilor Sturdza și Manu.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Nicușor Dan pregătește scenariul de rezervă pentru Palatul Victoria. Guvern minoritar dacă Executivul Veștea nu obține votul Parlamentului
Nicușor Dan analizează scenariul de rezervă pentru formarea Guvernului. Dacă Executivul condus de Adrian Veștea nu primește votul Parlamentului, una dintre variante este un guvern minoritar format din PNL, USR și UDMR. În timp ce negocierile pentru formarea noului Executiv continuă într-un climat politic tensionat, președintele României, Nicușor Dan, analizează și variante alternative pentru depășirea […]
Nicușor Dan pregătește scenariul de rezervă pentru Palatul Victoria. Guvern minoritar dacă Executivul Veștea nu obține votul Parlamentului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
20 iunie 2026
20 iunie 2026