Prima pagină » National » Procurorii DNA vor redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor
Procurorii DNA vor redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor

Procurorii DNA vor redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor

13 iun. 2024, 19:40,
în National

Procurorii DNA vor redeschide urmărirea penală în dosarul care viza modul în care reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova au făcut controale înainte de 2021 la mai multe pensiuni şi crame din judeţ, printre care şi la Ferma Dacilor.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Tribunalul Militar Bucureşti a admis, joi, cererea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie de confirmare a redeschiderii urmăririi penale în acest dosar care vizează infracţiuni de abuz în serviciu, luare şi dare de mită.

Iată decizia instanței

„Constată legalitatea şi temeinicia soluţiei de redeschidere a urmăririi penale dispusă prin ordonanţa nr.2850/C/2023 din 28.12.2023 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, emisă în dos. nr. 64/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari cu privire la infracţiunile de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal; luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal rap. la art. 7 lit. ‘c’ din Legea nr. 78/2000 şi dare de mită prev. de art. 290 alin. 1 Cod penal, rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în legătură cu activitatea de control desfăşurată la datele de 10.07.2019 şi 12.07.2019. Confirmă redeschiderea urmăririi penale astfel cum aceasta a fost dispusă prin ordonanţa nr.2850/C/2023 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie din 28.12.2023 în urma infirmării ordonanţei de clasare nr.64/P/2020 din 21.03.2023. În baza art.275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă”, este decizia postată postată pe site-ul Tribunalului Militar Bucureşti.

Iniţial, ca intimaţi în această speţă erau fostul prim-adjunct al inspectorului-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova Dumitru Elisei şi Cristina Chelba, fost inspector de prevenire din cadrul ISU Prahova, însă ulterior, conform datelor de pe portalul instanţelor de judecată, a apărut ca intimată în dosar şi Adelina Ilie, administrator al Fermei Dacilor.

Fostul inspector-şef de la ISU Prahova Mihai Drăgan şi adjunctul său Elisei Dumitru au ieşit la pensie în 2021, după ce au apărut suspiciuni că ar fi trecut cu vederea nereguli descoperite la mai multe pensiuni şi crame din Prahova, printre care şi Ferma Dacilor.

Colonelul Elisei Dumitru a fost vizat de un dosar al DNA, clasat în luna martie 2023, din lipsă de probe

DNA a investigat posibila implicare în mod direct şi în repetate rânduri a colonelului Elisei Dumitru în activitatea subordonaţilor, în sensul că le-ar fi solicitat acestora să nu amendeze mai mulţi agenţi economici din Prahova pentru abateri pe linia securităţii la incendiu.
În iulie 2019, inspectorii de la ISU Prahova au efectuat un control la pensiunea Ferma Dacilor din satul Tohani, complexul fiind administrat, prin interpuşi, de Cornel Dinicu, prin firma Ferma Dacilor Production SRL. Deşi pensiunea nu avea autorizaţie de securitate la incendiu, pompierii au dat doar un avertisment şi în schimb ar fi primit o masă de protocol. Incendiul devastator izbucnit în data de 26 decembrie 2023 la Ferma Dacilor s-a soldat cu opt morţi, cinci adulţi şi trei copii, precum şi cu doi răniţi.

Bugetul.ro
Nenorocit pe viață de Piedone, un producător local și-a plâns public durerea. Șeful ANPC l-a nimicit pe „țăranul român” fără milă
redactia.ro
Povestea lui Răzvan Arnăut, jandarmul împușcat mortal de un coleg. Tânărul a reprezentat România în competițiile europene de sport
Bugetul.ro
Tăcutul patron de la Arabesque, marele magazin de materiale de construcții din România. Afacerile l-au transformat într-unul dintre cei mai bogați oameni din Galați
a1.ro
Babasha și-a cumpărat casă în complexul lui Dorian Popa. Cum arată vila în construcții | VIDEO
Playtech.ro
Cristela, declaraţie uluitoare după ce soţul său nu mai poate candidă! Ce a putut spune despre români este…
observatornews.ro
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Panică în România, după întocmirea bugetului de război. Precizările Guvernului
realitatea.net
Nu răspunde niciodată la numerele de telefon care încep cu aceste cifre. Sunt folosite de escroci pentru a mai da o lovitură
SportpeSurse
Iubita lui David Popovici l-a făcut praf pe Donald Trump în controversa momentului
Playtech.ro
Sporurile recunoscute la calculul pensiei, în 2025. Legea despre turele de noapte
Dailybusiness.ro
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
RomaniaTV
ULTIMA ORĂ! A murit Răzvan Arnăut. A fost împușcat în cap de un coleg! Avea 27 de ani
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
redactia.ro
Anca Alexandrescu și Gigi Becali își aruncă vorbe grele. Cum a numit-o patronul FCSB pe prezentoarea de la Realitate
ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`