Prof. univ. Laurenţiu Rădvan: O pierdere: apeductul de la Ciric

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Profesorul universitar Laurențiu Rădvan scrie, pe blogul său, despre pierderea apeductului de la Ciric. Puțini dintre ieșeni știu că în zona Ciric se afla un apeduct datate din secolul al XVIII-lea. Totuși, din păcate, apeductul de la Ciric a fost una dintre victimele haosului urbanistic din ultimele decenii la Iași. Redăm, integral, postarea profesorului universitar Laurențiu Rădvan:

” De ceva vreme, îmi propun să postez cu privire la o pierdere suferită la nivelul patrimoniului local, altă victimă a ultimelor decenii haotice la nivel de urbanism sau, pur şi simplu, a nepăsării autorităţilor. Este vorba de ceea ce mai supravieţuise din vechiul apeduct de la Ciric, care asigura aprovizionarea Casei Apelor de lângă turnul Goliei (unde se afla cişmeaua) cu apă adusă de dincolo de valea şi dealul Ciricului, de la izvoarele de la Aron Voda şi de pe valea Şapte Oameni. Îi datorăm în primul rând lui Grigore al III-lea Ghica amenajarea acestui sistem care aducea apă în oraş şi o livră la mai multe cişmele, sistem la care au lucrat apoi Constantin şi Alexandru Moruzi. Pentru a ajunge la Golia, apa trecea prin Tătăraşi printr-o conductă de olane şi mai traversa o vale, cea a Cacainei (azi B-dul Tudor Vladimirescu), pe un alt mare şi frumos apeduct de piatră, demolat şi înlocuit cu Podul de Fier (nume familiar ieşenilor) în 1882-1883. Despre toate acestea au scris împătimiţi ai domeniului, atât istorici, cât şi iubitori ai istoriei, inclusiv subsemnatul.

Oraşul Iaşi avea în secolul al XVIII-lea nu mai puţin de patru apeducte, numite în epoca ”ziduri ale apelor”. Cele mai vechi se aflau la Râpă Mare (azi Râpă Galbenă) şi Râpă Pevetoaiei (lateral de Facultatea de Teologie), primul dispărut între 1774 şi 1789, al doilea surpat cu totul la o ploaie mare în 1837. Podul de Fier a fost demolat după ce paraul Cacainei a fost canalizat şi dus în subteran (după 1911). Din păcate, din singurul apeduct care mai supravieţuise la marginea oraşului, la Ciric, nu a mai rămas mare lucru. O vizită făcută acum mai bine de o lună la locul respectiv mi-a dezvăluit puţinele urme păstrate din vechea amenajare din piatră din acest loc. Se mai vede totodată urma traseului sau la nivelul solului, marcată printr-o ridicătură. Personal, aş susţine mai întâi realizarea aici a unei cercetări arheologice, pentru că presupun că în subsol mai sunt urme ale structurii apeductului, dar şi ale ţevii de olane. Dacă acest lucru s-ar confirma, Primăria ar trebui să investească într-o reamenajare a locului, cu asigurarea unui acces civilizat (nu o cărare că acum), cu instalarea unor panouri informative, toate acestea ar putea constitui un punct de atracţie pentru valea Ciricului. O restaurare a apeductului după vechile imagini ar fi deja ideală, însă nu îmi fac speranţe. De altfel, toată zona merită mai multă atenţie, se pot face piste de biciclete pe mal (cu acordul Apelor Romane sau cine gestionează), în condiţiile în care mulţi oameni se aventurează zilnic pe cărările din jurul lacului Veneţia şi paraului Ciric. Poate mai putem salva ceva din rămăşiţele îngropate ale acestui apeduct.

Mai jos imagini, în ordine, ale urmelor cartografice ale apeductelor de la Râpă Mare şi Râpă Pevetoaiei (1771-1772), respectiv ale celui din vale de Golia (1789). Apoi un plan al traseului apelor de la Aron Vodă, Şapte Oameni şi Ciric la Casa Apelor (1843), dar şi o foto cu apeductul aşa cum se prezentă el acum doar câteva decenii (sursă: Peiu, Ostap, Lungul drum al apei), înainte de a fi furat la bucată. În fine, fotografii actuale personale de la locul apeductului.” se arată în postarea publicată de profesorul universitar