Prima pagină » Eveniment-Social » Profesorii din Iași îndeamnă la boicotarea simulărilor naționale considerate inutile și nejustificate
Profesorii din Iași îndeamnă la boicotarea simulărilor naționale considerate inutile și nejustificate

Profesorii din Iași îndeamnă la boicotarea simulărilor naționale considerate inutile și nejustificate

20 mart. 2026, 14:01, 2 ,
Redacția BZI în Eveniment-Social

Un nou apel ferm vine din partea liderilor sindicali din educație, care contestă organizarea simulărilor examenelor naționale. Prof. Laviniu Lăcustă susține că aceste testări sunt redundante, afectează procesul educațional și reprezintă, în actualul context, o formă legitimă de protest împotriva problemelor din sistem.

„În contextul actual, în care la nivel național și județean se încearcă impunerea participării la simularea examenelor naționale organizate de minister, reafirmăm ferm poziția organizației noastre: neparticiparea la aceste activități reprezintă o formă legitimă de protest.

Reamintim că, la nivelul județului Iași, precum și în peste 20 de județe din țară, astfel de simulări au fost deja organizate în luna decembrie 2025. Elevii au parcurs, așadar, o etapă suficientă de familiarizare cu rigorile examenelor, ceea ce face ca actualul demers să fie redundant și lipsit de relevanță reală pentru pregătirea acestora.
Mai mult, în absența unor condiții comparabile cu cele ale examenelor naționale — comisii constituite corespunzător, supraveghere riguroasă, respectarea strictă a procedurilor — rezultatele obținute riscă să fie profund viciate. Experiența simulărilor anterioare a demonstrat că, în numeroase situații, aceste condiții nu sunt respectate, transformând un exercițiu care ar trebui să fie unul serios într-o formalitate fără valoare.
În aceste condiții, considerăm că asistăm nu la un demers educațional autentic, ci la o manifestare de ambiție instituțională, menită să bifeze proceduri, fără a ține cont de realitățile din teren și de efectele asupra sistemului.

Atragem atenția, în mod clar și responsabil, că implicarea în organizarea acestor simulări slăbește capacitatea organizațiilor sindicale de a transmite un mesaj coerent și puternic privind nemulțumirile reale din învățământ. Solidaritatea profesională nu este un concept abstract, ci o condiție esențială pentru a putea obține schimbări reale.
Subliniem, de asemenea, că această activitate nu are un temei clar nici în Legea învățământului preuniversitar, nici în contractul individual de muncă și nici în fișa postului. În plus, perturbarea majoră a activității didactice pentru ceilalți elevi este evidentă, iar întreruperea cursurilor nu este justificată în mod legal sau pedagogic.
Considerăm că simulările examenelor naționale trebuie să rămână la nivel local, organizate în mod flexibil și fără a afecta desfășurarea normală a procesului educațional.
Respingem ferm încercările de a deturna sensul acestui protest și de a-l prezenta ca fiind îndreptat împotriva elevilor. În mod real, demersul nostru vizează exact interesul acestora: un sistem educațional funcțional, echitabil și predictibil. Este cel puțin surprinzător că aceiași formatori de opinie care critică acest protest ignoră problemele grave și cronice ale sistemului — infrastructura precară din mediul rural, supraaglomerarea claselor sau presiunea constantă exercitată asupra cadrelor didactice.

Reamintim că revendicările noastre nu sunt de natură salarială, ci vizează condițiile fundamentale de funcționare ale sistemului: revenirea la norma didactică de 18 ore și reducerea numărului de elevi la clasă — măsuri esențiale pentru creșterea calității actului educațional.
Mulțumim tuturor colegilor care au ales, în mod conștient și solidar, să nu participe la aceste simulări și îi asigurăm că acest demers va continua, cu determinare, până când vocea noastră va fi auzită și respectată”, a transmis prof. Laviniu Lăcustă, președinte USLIP Iași.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator
Două seisme extrem de puternice, produse la interval de doar câteva zeci de secunde, au zguduit violent nordul Venezuelei, provocând prăbușirea mai multor clădiri, blocarea infrastructurii critice și un val de panică generalizată. Până în acest moment, autoritățile au confirmat oficial decesul a cel puțin 32 de persoane și rănirea altor 700, însă operațiunile de […]
Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator
Comentarii
  • Eu zic sa dati simularile, dar sa nu transmiteti rezultatele la minister.

  • despre calitatea invatamantuiui vorbeste cineva????pretul meditatiiler fara bon fisca???? si pe ce cheltuiesc liderii de sindicat banii din cotizatii care nu sunt putini???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
27 iunie 2026
27 iunie 2026