Samsung, lider global în domeniul tehnologiei, și Ascendia, lider al soluțiilor educaționale digitale din România, anunță încheierea unui parteneriat strategic ce are scopul de a contribui la modernizarea și digitalizarea școlilor din România.
Editorul LIVRESQ va fi disponibil pe tablele interactive Samsung Flip. În prezent există aproximativ 7.000 de table interactive Samsung în ecosistemul de clase inteligente conectate, în cadrul cărora comunitățile pot beneficia de resurse educaționale partajate. Potrivit celui mai recent studiu realizat de Eurostat pe acest subiect, România ocupă ultimul loc din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene la nivel de competențe digitale
Parteneriat pentru a crea lecții digitale
Parteneriatul face parte din programul SEED (Samsung Ecosystem for Education Development), dezvoltat de Samsung, și vizează aducerea funcționalităților avansate de creare de conținut educațional din platforma LIVRESQ, un instrument pentru crearea proiectelor digitale interactive pe tablele Samsung Flip.
Prin utilizarea LIVRESQ, profesorii pot să adapteze conținutul în funcție de nevoile specifice ale elevilor, să creeze lecții interdisciplinare, să integreze diferite resurse multimedia și să interacționeze cu elevii și studenții într-un mod personalizat, dinamic și eficient.
Un viitor mai bun al educației din România
Samsung și-a propus ca prin programul SEED să contribuie activ la un viitor mai bun al educației din România. Dincolo de dotarea centrelor educaționale cu cele mai noi tehnologii Samsung, inclusiv cu soluții pentru predare la distanță, compania sprijină un program de formare dedicat profesorilor, astfel încât aceștia să își dezvolte competențe digitale adecvate unui sistem modern de educație, sprijinit de tehnologiile digitale, ce are ca obiectiv creșterea implicării elevilor și studenților în actul de învățare. Informații despre programul Samsung SEED regăsiți aici și pe pagina de Facebook a SEED Educatie Digitala pentru Romania.
Menționăm că România ocupă ultimul lor în Europa în ceea ce privește competențele digitale. Potrivit celui mai recent studiu realizat de Eurostat pe acest subiect („How many citizens had basic digital skills in 2021?”, publicat în martie 2022), România ocupă ultimul loc în ceea ce privește procentul de oameni cu vârste cuprinse între 16 și 74 de ani care au competențe digitale de bază, cu 28 la sută, comparativ cu Olanda sau Finlanda (ambele având un procent de 79 la sută).
Toate gadgeturile astea au o eficienta foarte scazuta. Sunt cu putin mai mult decat nimic. M-am convins in pandemie. Orele tinute in clasa, la tabla, sunt cele mai eficiente dpdv al rezultatelor invatarii. Bineinteles ca firmele vor sa vanda, dar nu are rost sa dam bani pe gadgeturi ineficiente.
De dragul comoditatii, gradul de dependenta de tehnologie creste. Fara curent si net ne intoarceminpestera, astia de azi nici macar o besina nu pot sa traga, fara o aplicatie pe telefon.