Prima pagină » International » Profețiile lui Isaac Newton despre anul în care vine Apocalipsa. Sfârșitul Lumii, mai aproape decât credeam
Profețiile lui Isaac Newton despre anul în care vine Apocalipsa. Sfârșitul Lumii, mai aproape decât credeam

Profețiile lui Isaac Newton despre anul în care vine Apocalipsa. Sfârșitul Lumii, mai aproape decât credeam

22 apr. 2023, 10:40,
în International

Sir Isaac Newtom, omul de știință care a scris Legile gravitației, a construit primul telescop reflectorizant și chiar și-a dat seama de forma exactă a Pământului, a calculat data Sfârșitului Lumii. Conform acestuia, Apocalipsa este mai aproape decât credeam.

Legendarul om de știință Sir Isaac Newton a prezis cândva că lumea se va sfârși în 2060 – iar oamenii sunt îngroziți că ar putea avea dreptate, relatează dailystar.co.uk

Dar, deși s-ar putea să nu iei în serios majoritatea acestor profeții, atunci când părintele științei moderne prezice sfârșitul tuturor lucrurilor, probabil că merită să fii atent.

Sir Isaac Newton, care a făcut numeroase descoperiri în fizică și matematică, credea că lumea așa cum o cunoaștem se va sfârși în 2060. Acesta ar fi putut părea departe când Newton și-a notat previziunile detaliate în 1704. Dar astăzi ne mai despart doar 37 de ani. Mulți dintre noi vor mai fi în viață când va veni acel moment. Într-o scrisoare din 1704, după 30 de ani de cercetat clădiri antice, Newton spune că a găsit un cod secret de numere în cărțile biblice (Daniel și Apocalipsa). După calculele lui Newton, sfârșitul lumii va avea loc în anul 2060.

„Hristos se va întoarce și va domni un mileniu”

Sondajele recente sugerează că aproximativ unul din șapte oameni crede că lumea va ajunge la sfârșit în timpul vieții lor. Newton a folosit îndeaproape studiul Bibliei, dar și alte manuscrise religioase pentru a calcula dată la care lumea pe care o cunoaștem va ajunge la sfârșit și va fi înlocuită cu „Regatul Cerurilor”.

El credea că la mijlocul secolului al XXI-lea, Hristos se va întoarce și va domni pentru un mileniu, iar poporul evreu va construi „O Împărăție înfloritoare și veșnică” în Israel.

Expertul în Newton, Stephen D. Snobelen, a explicat că oamenii de știință știu despre predicția lui Newton de mulți ani, dar aceasta a devenit cunoscută publicului larg abia recent.

„Pentru mulți, revelația că Newton era un credincios pasionat care a luat în serios profeția biblică a fost un șoc”, a scris el.

Snobelen a adăugat că oamenii de știință încă fac predicții apocaliptice: „În mod curios, la câteva luni după ce povestea din 2060 s-a declanșat, Sir Martin Reese, unul dintre cei mai importanți oameni de știință de astăzi, a publicat o carte intitulată Our Final Century in the UK în care susține că rasa umană mai are doar 50% șanse de a supraviețui secolului XXI”.

Nu s-a însurat niciodată şi a murit virgin la 84 de ani

Sir Isaac Newton este considerat una dintre cele mai strălucite minţi ale omenirii. „Tatăl fizicii moderne‟ a studiat alchimia, optica, gravitaţia şi alte numeroase aspecte ale ştiinţei şi ale matematicii pe întreaga durată a vieţii sale în care n-a reuşit să-şi facă prea mulţi prieteni.

Potrivit calendarului iulian folosit în Anglia la acea vreme, Newton s-a născut prematur, în ziua de Crăciun a anului 1642 (4 ianuarie 1643, conform calendarului actual), la numai câteva luni de la moartea tatălui său analfabet. Când avea trei ani, mama lui s-a măritat cu un om cu bani, Barnabas Smith pe numele lui, care nu şi l-a dorit pe Isaac ca fiu vitreg, motiv pentru care copilul a fost părăsit de mamă şi lăsat complet în grija bunicilor săi. Abandonul simţit atunci de băieţel a marcat întreaga existenţă a viitorului om de ştiinţă, care şi-a găsit consolarea în studii şi o singurătate cruntă.

Nimeni nu s-ar fi aşteptat ca fiul unui ţăran analfabet să ajungă unul dintre cei mai mari savanţi din istorie. Studiile şi cercetarea i-au ocupat tot timpul, de aceea Iaac Newton nu a avut o relaţie sau familie şi a murit virgin.

Sir Isaac Newton este considerat una dintre cele mai strălucite minţi ale omenirii

Bugetul.ro
Satul miliardarilor din România unde se trăiește ca-n Monte Carlo. Cei mai mulți dintre locuitorii de aici au averi impresionante și vile de milioane
redactia.ro
Tragedie în fotbalul românesc. A murit un fotbalist de la FCSB. Echipa lui Becali a făcut anunțul trist
Bugetul.ro
Grila TV din România se schimbă din 1 martie. Noul post de televiziune a început emisia, iar cei mai mici dintre telespectatori sunt cei mai încântați
a1.ro
Te cunosc de undeva, sezonul 21, 1 martie 2025. Ce pereche a câștigat a treia gală a transformărilor. Cine a luat bonusul
Playtech.ro
JD Vance, luat de urgență de pe o pârtie de schi și dus într-un loc secret împreună cu familia, după cearta din Biroul Oval
observatornews.ro
Rezultate LOTO 6/49 duminică 2 martie 2025, ora 18:50. Numerele câştigătoare la loto azi
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Becali, probleme cu un renumit interlop. „Să-mi dea banii!”
SportpeSurse
Actrița care i-a luat mințile lui Laszlo Boloni, fostul selecționer al României
Playtech.ro
Până când trebuie purtat mărțișorul ca să îți aducă noroc tot anul. Tradiția spune clar când trebuie să îl dai jos
Dailybusiness.ro
Breaking! Zelenski pleacă de la Casa Albă fără să mai semneze acordul pentru mineralele Ucrainei cu Donald Trump
RomaniaTV
Se da a 13-a pensie, decizie oficială a Guvernului. Banii intră pe card de Paşte 2025
stiriromania.ro
Cum arată Eliza Iliescu acum, la 19 ani. Din ce bani trăiesc lunar Adriana Iliescu și fiica ei
RomaniaTV
Andreea Raicu, imagine BOMBĂ cu burtica de gravidă, la 47 de ani: Luna… a șasea
redactia.ro
Ce suspectează fiicele lui Gene Hackman că s-a întamplat în cazul morții marelui actor
ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`