Prima pagină » National » Prognoza ANM pe următoarele 2 săptămâni: Se întoarce iarna în România
Prognoza ANM pe următoarele 2 săptămâni: Se întoarce iarna în România

Prognoza ANM pe următoarele 2 săptămâni: Se întoarce iarna în România

03 mart. 2020, 13:04,
în National

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza pentru următoarele două săptămâni, iar unele zone ale țării vor avea parte de condiții meteo hibernale. Această estimare a ANM este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

Unele regiuni ale României vor fi afectate, în general, de ploi, însă există și cazuri în care va continua să ningă viscolit, iar mercurul din termometre va coborî la -5 grade Celsius, cu toate că ne aflăm în luna martie, prima lună a primăverii.

Cum va fi vremea la munte

În primele trei zile din intervalul celor două săptămâni, vremea va fi caldă, cu temperaturi diurne ce vor atinge, în medie, 6…9 grade, apoi se va răci semnificativ, astfel încât media maximelor va ajunge la 0 grade spre finalul primei săptămâni. Începând din 9 martie, vremea se va încălzi ușor și treptat, astfel încât media maximelor se va situa între 1 și 4 grade. Regimul termic nocturn se va menține ridicat pentru această regiune, concretizat prin valori medii de -2…-5 grade, mai mari spre 3…4 grade până pe 4 martie. Temporar vor fi precipitații mixte aproape zilnic, iar probabilitatea ca acestea să devină în general moderate cantitativ va fi mai mare în intrervalul 3-6 martie.

Cum va fi vremea în Muntenia

Pe parcursul celor două săptămâni de prognoză, vremea se va menține mai caldă decât în mod normal în luna martie, deosebit de caldă până pe 4 martie, cu medii ale temperaturii maxime de 17…19 grade. Începând din data de 5 martie, temperatura maximă va marca o scădere treptată, ajungând la valori medii în jurul a 11 grade pe 8 martie, după care se va menține la medii de 11…13 grade. Regimul termic nocturn se va caracteriza și el prin valori peste mediile multianuale specifice perioadei în mare parte din interval, cu minime ale căror medii vor fi între 2 și 4 grade, exceptând datele de 4 și 5 martie, când minimele vor atinge medii de 6…8 grade. Probabilitatea pentru precipitații, predominant ploi în general slabe, va fi mai ridicată în intervalele 4-5 martie și în unele zile ale intervalului 6–9 martie.

Cum va fi vremea în Transilvania

În primele două zile din intervalul celor două săptămâni, vremea se va încălzi devenind deosebit de caldă, cu temperaturi diurne ce vor atinge, în medie, 16…17 grade, apoi se va răci semnificativ, astfel încât media maximelor va ajunge la 6…7 grade spre finalul primei săptămâni. Începând din 8 martie, vremea se va încălzi ușor și treptat, astfel încât media maximelor se va situa între 9 și 12 grade.

Regimul termic nocturn se va menține ridicat, concretizat în această regiune prin valori medii apropiate de pragul de îngheț, mai mari spre 3…4 grade până pe 4 martie. Precipitațiile, predominant ploi, se vor semnala aproape zilnic și local vor fi moderate cantitativ în intervalul 4-7 martie.

Cum va fi vremea în Moldova

Valorile termice diurne vor crește în primele 3 zile, astfel încât media maximelor va ajunge la 18 grade, în data de 4 martie. Ulterior, temperatura va marca o scădere treptată, ajungând la valori de 7…8 grade pe 7 martie, după care se va menține la medii de 9…12 grade. Regimul termic nocturn se va caracteriza și el prin valori peste mediile multianuale specifice perioadei în mare parte din interval, cu minime ale căror medii vor fi între 1 și 3 grade, exceptând datele de 4 și 5 martie, când minimele vor atinge medii de 5…7 grade. Regimul pluviometric va fi în general deficitar, cu o probabilitate mai mare de precipitații în unele zile din intervalul 6–9 martie.

Cum va fi vremea în Dobrogea

Valorile termice diurne vor fi mai ridicate în primele 3 zile, astfel încât media maximelor va ajunge la 17 grade. După data de 4 martie, temperatura maximă va marca o scădere treptată, ajungând la valori medii în jurul a 10 grade pe 7 martie, după care se va menține la medii de 10…12 grade. Regimul termic nocturn se va caracteriza și el prin valori peste mediile multianuale specifice perioadei în mare parte din interval, cu minime ale căror medii vor fi între 1 și 3 grade, exceptând datele de 4 și 5 martie, când minimele vor atinge medii de 5…7 grade. Regimul pluviometric va fi în general deficitar, cu o probabilitate mai mare de precipitații în unele zile din intervalul 5–9 martie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
13 decembrie 2024
13 decembrie 2024