Prognoza meteo, 17 decembrie 2023. Vremea va deveni apropiată de normalul termic al perioadei. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 şi 8 grade.
Valorile de temperatură se vor situa în jurul mediilor multianuale în cea mai mare parte a ţării.
Prognoza meteo, 17 decembrie 2023
Cerul va fi mai mult noros în jumătatea de nord, unde izolat vor fi precipitaţii, mixte la munte şi predominant ploi în rest. În celelalte regiuni cerul va fi temporar noros. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane.
Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 8 grade, iar minimele între -7 şi 3 grade. Local va fi ceaţă, asociată izolat cu burniţă şi posibil chiciură.
La noapte, în ţară, cerul va avea înnorări temporare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări pe crestele montane şi local în sud-est, după cum arată prognoza meteo ANM.
În Capitală, cerul va fi mai mult senin
În Bucureşti, valorile de temperatură vor fi în creştere. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat.
Temperatura maximă va fi de 5…7 grade, iar minimă de -2…-1 grad.
Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă.
Prognoza meteo în Europa
Câmpul de presiune atmosferică foarte ridicată va domina cea mai mare parte a continentului. Mase de aer cald vor fi prezente peste majoritatea zonelor.
În aceste condiţii, valorile termice se vor situa în general peste cele normale în a doua jumătate a lunii decembrie, în special în Europa nordică şi vestică. Sisteme frontale asociate unor formaţiuni ciclonice vor determina precipitaţii în nord şi în est; va ploua în Republica Irlanda, în nordul Regatului Unit şi în sudul Scandinaviei (în cantităţi însemnate în Scoţia şi pe ţărmul Norvegiei), local în ţările baltice şi în Polonia şi pe spaţii mici în extremitatea de sud-est (Grecia şi provinciile Turciei europene), va ninge doar în Alpii Scandinavici, în timp ce în estul continentului se vor semnala precipitaţii mixte (predominant ninsori în nordul Câmpiei europene de est).
Contextul sinoptic va fi favorabil fenomenului de inversiune termică, astfel că în zonele joase de relief din vest şi centru, mai ales la începutul zilei, local vor fi nori stratiformi sau ceaţă, iar creşterea diurnă a temperaturilor va fi estompată, după cum arată prognoza meteo.
Vântul va fi intens în nordul şi în nord-vestul Europei, cu rafalele cele mai puternice în zonele costiere, iar intensificări locale vor fi şi în Europa estică şi în bazinul Mării Mediterane, în special în Marea Egee.
Defrișări în continuare…