Duminică, 21 iulie 2024, vremea se mențină caniculară în cea mai mare parte a țării și vor exista condiții de ploaie. Iată care sunt previziunile ANM pentru astăzi.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o prognoză meteo pentru duminică, 21 iulie 2024. Valul de căldură va persista în cea mai mare parte a țării, însă vor exista perioade cu instabilitate atmosferică.
Vremea în toată țara 21 iulie 2024
Valorile termice se vor apropia de cele normale pentru luna iulie. Canicula va rămâne pe teritoriul României, însă și ploile își vor face apariția în cea mai mare parte a țării astăzi, 21 iulie 2024. Se vor înregistra averse cu caracter torențial, vijelii, descărcări electrice, intensificări ale vântului și posibil grindină.
Cerul se va menține variabil, cu unele înnorări în a doua parte a zilei când vor exista condiții de precipitații. De asemenea, vântul va sufla slab și moderat, cu unele rafale în timpul ploilor.
Conform meteoromania.ro, temperaturile maxime se vor încadra între 24 și 36 de grade Celsius, în timp ce valorile minime vor fi cuprinse între 13 și 25 de grade Celsius. Pentru 21 iulie 2024, meteorologii au anunțat și câteva avertizări de vreme extrem de călduroasă.
Cum va fi vremea în București pe 21 iulie 2024
Duminică, 21 iulie 2024, instabilitatea atmosferică își va face simțită prezența și în București. Vor exista condiții de ploaie însoțite de descărcări electrice, vânt și vijelii în cea de-a doua parte a zilei.
Cerul o să fie mai mult noros, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime din Capitală vor atinge 32 – 33 de grade Celsius, iar minimele se vor situa între 20 – 21 de grade Celsius.
Prognoza meteo de duminică, 21 iulie 2024, în principalele orașe din țară
Iată care sunt temperaturile maxime în cele mai mari orașe ale țării duminică, 21 iulie 2024:
Timișoara: 30 grade, Precipitații: 50%, Umiditate: 67%, Vânt: 6 km/h
Oradea: 29 grade Celsius, Precipitații: 60%, Umiditate: 63%, Vânt: 10 km/h
Baia Mare: 26 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 73%, Vânt: 6 km/h
Cluj-Napoca: 25 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 74%, Vânt: 8 km/h
Sibiu: 26 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 74%, Vânt: 10 km/h
Alba Iulia: 28 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 71%, Vânt: 11 km/h
Craiova: 32 grade Celsius, Precipitații: 40%, Umiditate: 56%, Vânt: 16 km/h
Târgu Jiu: 29 grade Celsius, Precipitații: 50%, Umiditate: 65%, Vânt: 6 km/h
Suceava: 23 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 78%, Vânt: 16 km/h
Bacău: 27 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 66%, Vânt: 13 km/h
Botoșani: 25 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 66%, Vânt: 8 km/h
Miercurea Ciuc: 23 grade Celsius, Precipitații: 90%, Umiditate: 85%, Vânt: 8 km/h
Brașov: 27 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 70%, Vânt: 10 km/h
Ploiești: 31 grade Celsius, Precipitații: 50%, Umiditate: 52%, Vânt: 13 km/h
Buzău: 31 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 50%, Vânt: 13 km/h
Târgoviște: 29 grade Celsius, Precipitații: 50%, Umiditate: 61%, Vânt: 11 km/h
București: 33 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 52%, Vânt: 11 km/h
Iași: 27 grade Celsius, Precipitații: 50%, Umiditate: 60%, Vânt: 13 km/h
Galați: 32 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 45%, Vânt: 6 km/h
Brăila: 33 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 46%, Vânt: 6 km/h
Constanța: 30 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 58%, Vânt: 8 km/h
Tulcea: 32 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 47%, Vânt: 11 km/h