Prima pagină » National » Prognoză meteo pentru următoarele trei zile
Prognoză meteo pentru următoarele trei zile

Prognoză meteo pentru următoarele trei zile

19 nov. 2019, 22:30,
în National

Prognoza meteo pentru miercuri, 20 noiembrie 2019

Vremea va fi în general închisã. Aria ploilor se va extinde treptat, dinspre sud-vest şi va cuprinde cea mai mare parte a ţãrii. În zonele montane şi în regiunile sud-vestice, ploile vor fi în general moderate cantitativ, iar în zona Carpaţilor Meridionali şi în cea deluroasã a Olteniei se vor cumula local 15…25 l/mp şi izolat peste 30 l/mp.

În cursul nopţii, la munte, la peste 1800 m altitudine, ploile se vor transforma în lapoviţã sau ninsoare. Vântul va avea intensificãri în zona de munte, mai ales pe crestele Carpaţilor Meridionali, unde rafalele vor depãşi 80…90 km/h, iar temporar şi la cote mai reduse şi în sud-vestul teritoriului, cu precãdere în sudul Banatului.

Valorile de temperaturã, deşi în scãdere uşoarã în regiunile estice, vor continua sã se situeze peste cele specifice perioadei, cu maxime între 10 şi 19 grade şi minime între 3 şi 12 grade. În special în orele dimineţii, pe spaţii mici va fi ceaţã.

Prognoza meteo pentru joi, 21 noiembrie 2019

În jumãtatea de sud-est a ţãrii, vremea va fi în general închisã. Valorile termice, în scãdere accentuatã, se vor situa în jurul celor normale în ultima decadã a lunii noiembrie. În sudul Banatului, în Oltenia, Muntenia, estul şi sudul Transilvaniei, în Moldova şi Dobrogea pe arii extinse va ploua în general moderat cantitativ.

În zona montanã, la peste 1500 m treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zãpadã, iar la altitudini mai joase, inclusiv în estul Transilvaniei şi Subcarpaţii Moldovei seara şi noaptea vor fi precipitaţii mixte. În restul teritoriului, înnorãrile vor fi temporare, ploile se vor semnala local, iar valorile termice se vor menţine mai ridicate decât cele normale ale perioadei. Vântul va avea intensificãri la munte şi temporar şi în celelalte zone, cu precãdere în regiunile sudice şi sud-estice.

Temperaturile maxime se vor încadra între 5…6 grade în Moldova şi 18 grade în Banat şi Crişana, iar cele minime între -2 şi 9 grade.

Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2019

Rãcirea vremii va continua şi va afecta toate zonele ţãrii. Valorile de temperaturã vor fi sub mediile multianuale în jumãtatea de est şi apropiate de norme în restul teritoriului. Cerul va avea înnorãri în majoritatea zonelor, mai persistente în sud, în centru şi în est şi va ploua pe arii extinse în Oltenia şi în Muntenia, local în Transilvania, Moldova şi Dobrogea şi pe spaţii mici în vest şi în nord-vest.

La munte la începutul intervalului vor predomina ninsorile, apoi se vor semnala şi precipitaţii sub formã de lapoviţã sau ploaie ce vor favoriza depunerile de polei. Precipitaţii mixte vor fi şi în estul Transilvaniei şi trecãtor şi izolat în Moldova şi zona deluroasã din Oltenia şi Muntenia. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri locale, temporare, în special ziua.

Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 0 şi 12 grade, iar cele minime între -4 şi 7 grade.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți
Un atac cu drone a afectat punctul de trecere Starokazacie, la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Două persoane au murit și alte două au fost rănite. Un atac cu drone s-a produs în noaptea de 8 spre 9 septembrie, în apropierea frontierei dintre Republica Moldova și Ucraina, în zona punctului de trecere Tudora–Starokazacie. Incidentul a […]
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
13 septembrie 2026
13 septembrie 2026
Articole similare
Materiale sanitare și consumabile de peste 2 milioane de euro la Spitalul pentru Copii „Sf. Maria” din Iași! Cine le va furniza
02:00
FOTO Materiale sanitare și consumabile de peste 2 milioane de euro la Spitalul pentru Copii „Sf. Maria” din Iași! Cine le va furniza
Locatarii unui cartier din Iași s-au bucurat prea rapid! Primăria a amenajat spațiul verde cu gazon, însă ApaVital a venit imediat să sape pentru canalizare
02:00
FOTO Locatarii unui cartier din Iași s-au bucurat prea rapid! Primăria a amenajat spațiul verde cu gazon, însă ApaVital a venit imediat să sape pentru canalizare
Înălțarea Sfintei Cruci, sărbătoare prăznuită pe 14 septembrie. De la aflarea ei pe Golgota până la întoarcerea de la perși
02:00
Înălțarea Sfintei Cruci, sărbătoare prăznuită pe 14 septembrie. De la aflarea ei pe Golgota până la întoarcerea de la perși
Fermierii din Iași din sectorul ecologic vor primi subvențiile în luna octombrie. Sumele sunt cuprinse între 293 de euro/hectar și 620 euro/hectar 
02:00
Fermierii din Iași din sectorul ecologic vor primi subvențiile în luna octombrie. Sumele sunt cuprinse între 293 de euro/hectar și 620 euro/hectar 
Situație de criză la CET Iași! Angajații se revoltă împotriva conducerii și a primarului: „Va trebui să analizăm mai bine pe cine susținem pe viitor”
02:00
FOTO Situație de criză la CET Iași! Angajații se revoltă împotriva conducerii și a primarului: „Va trebui să analizăm mai bine pe cine susținem pe viitor”
„La traviata”, pe scena Operei din Iași! Două seri cu capodopera lui Giuseppe Verdi, într-o poveste despre iubire și sacrificiu
02:00
„La traviata”, pe scena Operei din Iași! Două seri cu capodopera lui Giuseppe Verdi, într-o poveste despre iubire și sacrificiu
George Tincu, ales local PSD, riscă să își piardă mandatul din cauza conflictului de interese! Acesta s-a conectat la banii din bugetul primăriei printr-o combinație
02:00
FOTOVIDEO George Tincu, ales local PSD, riscă să își piardă mandatul din cauza conflictului de interese! Acesta s-a conectat la banii din bugetul primăriei printr-o combinație
 Fără telefoane la școală! Tot mai multe unități de învățământ încep noul an școlar cu reguli stricte pentru elevi, deși părinții sunt nemulțumiți
02:00
 Fără telefoane la școală! Tot mai multe unități de învățământ încep noul an școlar cu reguli stricte pentru elevi, deși părinții sunt nemulțumiți
E cam prost totul
02:00
E cam prost totul
Cele mai căutate locuri de muncă în străinătate din această perioadă sunt plătite cu salarii de până la 2.200 de euro lunar. Ieșenii mai au timp să depună CV-urile
02:00
Cele mai căutate locuri de muncă în străinătate din această perioadă sunt plătite cu salarii de până la 2.200 de euro lunar. Ieșenii mai au timp să depună CV-urile