National

Prognoza meteo: sâmbătă, 7 decembrie. Cum va fi vremea în țară

Publicat: 06 dec. 2019

Agenția Națională de Meteorologie transmite că vremea pentru ziua de sâmbătă, 7 decembrie, continuă să se încălzească. Este adevărat, dicutăm despre totuți despre temperaturile lunii decembrie. Așadar, valorile diurne ale temperaturii aerului se vor situa cu mult peste cele specifice datei în sud-vestul ţãrii şi în Dealurile Subcarpatice.

Prognoza meteo: sâmbătă, 7 decembrie

Cele din noaptea de sâmbãtã spre duminicã vor ajunge preponderent pozitive. Cerul va prezenta înnorãri în majoritatea zonelor, mai persistente în regiunile intracarpatice, unde local va ploua, iar în cursul nopţii trecãtor va fi şi lapoviţã. În zona montanã, mai ales noaptea, vor fi precipitaţii mixte, iar la altitudini mari ninsori.

În celelalte regiuni doar pe spaţii mici vor fi precipitaţii slabe, predominant sub formã de ploaie. Izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în zona montanã înaltã.

Temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 12 grade, mai scãzute în zonele cu nebulozitate stratiformã sau ceaţã persistente, în special din centrul ţãrii, dar şi mai ridicate în Subcarpaţii Moldovei şi de Curburã; minimele termice vor fi cuprinse între -2 şi 6 grade. În zonele joase, dimineaţa şi noaptea pe alocuri se va semnala ceaţã, izolat persistentã şi pe parcursul zilei.

Prognoza meteo în București

Începutul acestei zile ne va întâmpina cu un cer înnorat. În timpul zilei cerul se va păstra înnorat, doar seara norii se vor risipi lăsând cerul senin. Nu vom avea parte de ploaie.

Prognoza meteo în Brașov

Cerul va fi fără nori pe tot parcursul acestei zile, nu vom avea ploaie nici dimineața și nici în cursul zilei. Seara, de asemenea, vom avea o vreme foarte plăcută.

Prognoza meteo în Constanța

În Constanța, de dimineață și până seara soarele va sta ascuns în spatele norilor, va fi o zi înnorată. Totuși, această zi nu prezintă șanse de apariție a ploilor.

Prognoza meteo în Cluj Napoca

În Cluj-Napoca, de dimineață și până seara soarele va sta ascuns în spatele norilor, va fi o zi înnorată. Totuși, această zi nu prezintă șanse de apariție a ploilor.

Prognoza meteo în Iași

În Iași, de dimineață și până seara soarele va sta ascuns în spatele norilor, va fi o zi înnorată. Totuși, această zi nu prezintă șanse de apariție a ploilor.



loading...

Adauga un comentariu