Local

Programul de dezinfectare a străzilor ieșene continuă

Publicat: 07 mai 2020

Alături de multe alte măsuri de combatere a răspândirii pandemiei COVID-19, municipalitatea continuă programul de spălare și dezinfectare a străzilor din oraș.

„Din cauza vremii nefavorabile, ieri, 6 mai, angajații municipalității nu au putut acționa. În cazul în care condițiile meteo vor permite, astăzi, 7 mai, în intervalul orar 22.00 – 6.00, Salubris SA, societate aflată în subordinea municipalității, va dezinfecta străzile Sărărie, Anastasie Panu, Palat, Sf. Lazăr, Cuza Vodă, George Enescu, Vasile Stroescu, Ion C. Brătianu, 14 Decembrie 1989 și Vasile Alecsandri și pe șoselele Ștefan cel Mare și Sfânt și Rediu Variantă.

Totodată, se va acționa și în piețele agroalimentare Alexandru cel Bun, Nicolina, Dacia, CUG și Păcurari, în bazar și târgul de cherestea, precum și în cartierele Manta Roșie (străzile Manta Roșie și Cazangiilor), Grădinari (străzile Grădinari, Parcului și Mihai Vodă Viteazul, stradela Grădinari și zona ANL-urilor) și Tudor Vladimirescu (străzile Ciurchi, Țepeș Vodă și Tăietoarei și campusul studențesc).

Programul de dezinfectare a străzilor, trotuarelor și aleilor care nu sunt încadrate ca spații verzi cu dezinfectanți pe bază de hipoclorit de sodiu are loc zilnic, în intervalul orar 22.00 – 6.00. Acțiunea este făcută în conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 8 din 23 martie a Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Iași. Produsul biocid poate fi utilizat conform adresei Direcției de Sănătate Publică Iași nr. 8.350/18 martie 2020. Programul de dezinfectare completează programul normal de spălare a străzilor, trotuarelor și aleilor cu apă și, după caz, detergent.”, potrivit PMI.





Adauga un comentariu