National

Programul examenului de Titularizare 2020

Publicat: 06 iul. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Programul examenului de Titularizare 2020
Programul examenului de Titularizare 2020

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a anunțat programul examenului de Titularizare 2020. Calendarul complet al mobilității personalului didactic din învățământul preuniversitar, conform căruia proba scrisă a Titularizării va avea loc în 29 iulie, iar rezultatele finale vor fi afișate în 11 august.

Calendarul privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2020-2021 a fost reactualizat prin ordin de ministru, potrivit Ministerului Educației și Cercetării .

În urma promulgării de către președintele României, Klaus Iohannis, a Legii pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 58/2020 privind luarea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ, a fost aprobat prin ordin de ministru și transmis spre publicare în Monitorul Oficial, Calendarul mobilității personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2020-2021.

Când se dă proba scrisă

Astfel, în perioada 9-16 iulie, candidații la concursul național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar își vor depune dosarele de înscriere la inspectoratele școlare sau le pot transmite și electronic. Proba scrisă din cadrul Titularizării va avea loc în data de 29 iulie, cu respectarea tuturor măsurilor igienico-sanitare în vigoare.

Primele rezultate vor fi afișate pe data de 4 august. Contestațiile vor fi depuse în perioada 4-5 august. În data de 11 august vor fi afișate rezultatele finale.

Candidații la Titularizare 2020 în centrele de înscriere la concurs pot depune următoarele tipuri de dosare: înscriere la concursul național de ocupare a posturilor didactice, sesiunea 2020, inclusiv pentru absolvenții 2020 și înscrierea candidaților care solicită post pe baza notelor obținute la concursurile naționale din anii 2019, 2018, 2017. Înscrierea candidaților care solicită post pe baza notelor obținute la concursurile naționale din anii 2016, 2015, 2014.

Examenul național de Titularizare 2020, la Iași

La examenul național de Titularizare 2020 la Iași, înscrierea candidaților care solicită detașare la cerere prin concurs specific (punctaj), sesiunea 2020 a fost stabilită inițial la: Centrul 1 de înscriere, Școala Gimnazială Specială „Constantin Păunescu” pentru învățământ special, învățământ preșcolar și învățământ primar. Centrul 2 de înscriere: Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași se fac înscrieri pentru toate celelalte discipline. Candidații trebuie să respecte procedura operațională privind accesul și activitatea în centrele de înscriere.

„Accesul candidaților se va face numai prin intrarea stabilită de fiecare centru de înscriere, prin asigurarea respectării normelor de igienă specifice: asigurarea triajului epidemiologic constând în controlul temperaturii la punctele de control-acces în incinte, accesul fiind interzis pentru persoanele care au o temperatură corporală ce depășește 37,3 grade Celsius”, au precizat cei de la Inspectoratul Școlar Județean Iași.

Pe de altă parte, se impune dezinfectarea obligatorie a mâinilor înaintea intrării în spațiile vizitate și este obligatorie purtarea măștilor de protecție pe toată durata vizitei.

„Accesul în instituție este organizat, prin marcaje, astfel încât să existe o suprafață minimă de 4 metri pătrați pentru fiecare persoană și o distanță minimă de 2 metri între oricare două persoane apropiate. Plecarea candidaților se efectuează pe ieșirea numărul 2 stabilită de fiecare centru de înscriere. Se interzice accesul candidaților în alte spații decât cele stabilite fără acordul angajaților de serviciu. Nerespectarea acestor prevederi poate duce la evacuarea din perimetrul instituției a persoanei respective și luarea măsurilor legale ce se impun”, au adăugat reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Iași.

 

Adauga un comentariu