Eveniment-Social

Programul Operațional Regional Nord-Est 2021-2027, transmis la Comisia Europeană

Publicat: 02 oct. 2020
Programul Operațional Regional Nord-Est 2021-2027

ADR Nord-Est a transmis, în data de 29 septembrie 2020, cea de-a doua variantă de lucru a Programului Operațional Regional Nord-Est 2021-2027 către serviciile de specialitate din Comisia Europenă, în vederea analizei și negocierii.

Ce este Programul Operaţional Regional Nord-Est 2021-2027

Programul Operaţional Regional Nord-Est 2021-2027 este documentul strategic de programare care fixează principalele repere de finanțare pentru următoarea perioadă, în corelare cu prevederile cadrului strategic comun european 2021-2027 şi ale Regulamentelor europene aferente.

Printre viitorii beneficiari POR se numără întreprinderile, universitățile, clusterele, incubatoarele, acceleratoarele, instituțiile publice locale, unitățile administrativ-teritoriale (UAT), dar și organizații de cercetare dezvoltare.

La nivelul Regiunii Nord-Est, Programul Operaţional Regional este structurat pe 7 priorități, cu alocări orientative, după cum urmează:

  1. Nord-Est -o regiune mai competitivă, mai inovativă- 353,088 mil euro
  2. Nord-Est – o regiune mai digitalizată-176,544 mil euro
  3. Nord-Est – o regiune durabilă, mai prietenoasă cu mediul – 670,868 mil euro
  4. Nord-Est – o regiune mai accesibilă- 183,606 mil euro
  5. Nord-Est – o regiune educată- 183,606 mil euro
  6. Nord-Est – o regiune mai atractivă- 121,887 mil euro
  7. Asistență tehnică.

„Programul Operațional la nivelul Regiunii Nord-Est este un organism viu, aflat într-o continuă dinamică, în căutarea celei mai bune versiuni a unei oferte de finanțare pentru regiunea noastră. Apreciez, în mod deosebit, eforturile colegilor mei implicați în acest demers de planificare și programare, contribuțiile partenerilor noștri din mediul public, universitar, privat și al societății civile, dar și sprijinul constant al Ministerului Fondurilor Europene, în calitate de coordonator la nivel național.

Procesul de negociere cu Comisia Europeană va continua, dar prioritățile prezentate în acest document rămân certe, astfel încât îi invit pe toți cei interesați să se informeze și să își contureze ideile de  proiecte, începând de ”mâine”, declară Vasile Asandei, Director General ADR Nord-Est.

Programul Operațional Regional Nord-Est 2021-2027 poate fi consultat pe paginile www.adrnordest.ro și www.inforegionordest.ro





Adauga un comentariu