Prima pagină » Local » Proiectul Spitalul Regional Iaşi prinde contur. Au loc consultări privind construcția centrului medical
Proiectul Spitalul Regional Iaşi prinde contur. Au loc consultări privind construcția centrului medical

Proiectul Spitalul Regional Iaşi prinde contur. Au loc consultări privind construcția centrului medical

10 oct. 2023, 11:23,
în Local

Ministrul Alexandru Rafila a dat asigurări că lucrările privind Spitalul Regional Iaşi vor demara până la sfârșitul anului. Astfel, Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii din Sănătate (ANDIS) a lansat o consultare a pieței de specialitate cu privire la lucrările de construire. Consultarea pieții se va desfășura până pe 28 octombrie, iar constructorii interesați pot trimite propuneri către ANDIS cel târziu până pe 20 octombrie.

Rafila susține că „lucrurile merg rapid” în ceea ce privește realizarea de spitale regionale

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că ”lucrurile merg rapid” în ceea ce priveşte realizarea spitalelor regionale. Rafila aminteşte că din anul 2007 se vorbeşte despre aceste spitale, însă până recent nu s-au făcut paşi importanţi pentru realizarea lor, potrivit News.ro.

„Să ştiţi că lucrurile merg rapid dacă comparăm cu orice altceva s-a întâmplat în istoria României apropo de aceste spitale regionale, care au fost anunţate încă de prin anul 2007 de domnul ministru Nicolaescu. Atunci era o machetă la Ministerul Sănătăţii care a stat acolo câţiva ani, dar nu s-a făcut absolut nimic şi periodic tot s-a anunţat construcţia acestor spitale.

Noi le-am găsit în situaţia în care erau studii de fezabilitate doar. În momentul de faţă, este încheiat proiectul tehnic, deci cum trebuie să fie spitalul din punctul de vedere al construcţiei, al utilităţilor, al designului interior, al locurilor în care se vor instala echipamentele, totul este terminat”, a afirmat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, luni seară, la Medika Tv.

El a explicat că primul proiect tehnic finalizat a fost cel pentru Spitalul Regional Iaşi, unde până la finalul acestui an va începe construcţia efectivă.

„Nu vreau să arătăm că le facem, dar clar, dacă începe construcţia, ele vor deveni realitate”, a spus ministrul.

Întrebat cum va proceda România în cazul unui dezastru cu victime multiple, el a răspuns că există aşa-numita ”infrastructură critică”, una care reuneşte spitale atât pentru adulţi, cât şi pentru copii care pot fi folosite în astfel de situaţii. Rafila a dat asigurări că există un plan care poate fi activat în caz de situaţii de urgenţă.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Cauza morții lui Gabi Mureșan. Ce spune ISU Mureș
S-a aflat care a fost cauza morții lui Gabi Mureșan. Fostul campion al României cu CFR Cluj și primar al comunei Apold a murit după ce s-a înecat într-un lac din județul Mureș. ISU Mureș a prezentat detalii despre intervenția echipajelor de salvare. Noi informații au fost făcute publice în cazul decesului lui Gabi Mureșan, […]
Cauza morții lui Gabi Mureșan. Ce spune ISU Mureș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
10 iulie 2026
10 iulie 2026