Prima pagină » Actualitate » Propunerea României pentru funcția de comisar european ar putea fi respinsă de Ursula. Ce urmează
Propunerea României pentru funcția de comisar european ar putea fi respinsă de Ursula. Ce urmează

Propunerea României pentru funcția de comisar european ar putea fi respinsă de Ursula. Ce urmează

28 aug. 2024, 17:40,
în Actualitate

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a solicitat României și altor state membre ale Uniunii Europene să propună femei pentru funcția de comisar european, deoarece majoritatea țărilor, inclusiv România, au propus doar candidați bărbați, relatează Antena 3 CNN. Premierul Marcel Ciolacu a discutat săptămâna trecută cu Ursula von der Leyen la Bruxelles și l-a propus pe Victor Negrescu pentru această funcție.

Surse citate indică faptul că von der Leyen a cerut României să trimită și o candidată femeie pentru poziția de comisar european. Aceasta nu înseamnă că propunerea lui Marcel Ciolacu, vicepreședintele Parlamentului European Victor Negrescu, ar fi fost respinsă automat.

Ursula von der Leyen a solicitat tuturor statelor membre să propună câte un bărbat și o femeie pentru funcțiile de comisari europeni. Cu toate acestea, majoritatea țărilor din Uniunea Europeană nu au respectat această cerință, ceea ce creează dificultăți în respectarea echilibrului de gen în Comisia Europeană.

Marcel Ciolacu l-a propus pe Victor Negrescu

România a avut în ultimele două mandate comisari europeni femei, Corina Crețu și Adina Vălean, și consideră că acum i se cuvine să desemneze un bărbat pentru această poziție.

Premierul Marcel Ciolacu l-a propus pe Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, ca reprezentant al României în Comisia Europeană, după întâlnirea cu Ursula von der Leyen.

„Am mers cu un nume. El este actualul vicepreşedinte al Parlamentului European, Victor Negrescu. Normal, ne-am făcut un calendar. Eu sper ca cel târziu luni să înaintăm propunerea din partea guvernului României. Acest atribut este exclusiv al primului ministru”, a declarat Marcel Ciolacu după discuțiile cu președinta Comisiei Europene.

De asemenea, premierul a menționat că va discuta „în zilele următoare” cu liderul PNL, Nicolae Ciucă, și că va avea o consultare și cu președintele României, deoarece acesta reprezintă România în Consiliul European. Ciolacu a subliniat că cel mai important este să obțină un portofoliu relevant pentru România în cadrul Comisiei Europene, dar că propunerea sa rămâne Victor Negrescu.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO NATO condamnă incidentul de la Galați după ce o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din România. “Nesăbuința Rusiei..”
NATO condamnă incidentul de la Galați după ce o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din România. Două persoane au fost rănite, iar autoritățile analizează invocarea Articolului 4 al Alianței. O dronă rusească prăbușită la Galați a provocat primele reacții oficiale ale NATO după ce un bloc de locuințe din România a fost […]
NATO condamnă incidentul de la Galați după ce o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din România. “Nesăbuința Rusiei..”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
30 mai 2026
30 mai 2026